Cinci persoane au fost rănite, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat pe un drum din Ialomița. Câte victime au ajuns la spital

Cinci persoane au fost rănite, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat pe un drum din Ialomița. Câte victime au ajuns la spital
FOTO- ISU Ialomița
Publicat: 31/12/2021, 22:15
Actualizat: 31/12/2021, 22:16

Cinci persoane au fost rănite, vineri după-amiază, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în afara șoselei, în în localitatea Alexeni, din județul Ialomița, cauzele urmând să fie stabilite de anchetatori, potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Ialomița.

La fața locului au intervenit salvatorii din cadrul Detașamentului Urziceni cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, dar și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Ialomița.

Patru victime au fost transportate la Spitalul Municipal Urziceni, iar a cincea a refuzat transportul la unitatea medicală. Circulația nu a fost blocată, în urma evenimentului rutier, iar pompierii au asigurat zona pentru a preveni izbucnirea unui incendiu.

Dragoș Tănase
Dragoș Tănase are o experiență de aproape 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce tactică folosesc rușii ca să cucerească pozițiile fortificate ale armatei ucrainene. „Apar pe neașteptate...
Telefonul banal care i-a adus moartea lui Gheorghe Băicuș, militarul care și-a pierdut viața în...
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
„Dar de la Dumnezeu” Iulia Vântur a făcut anunțul pe internet, după ce s-a zvonit...
Anunț de ultimă oră făcut de meteorologi. Ce se întâmplă cu vremea în următoarele ore
La nicio lună de la moartea Ancăi Molnar, Claudiu Molnar este din nou în doliu...
Imagini ȘOCANTE cu Emily Burghelea, după accidentul petrecut în vacanță. A fost desfigurată și are...
Rezultate la Evaluarea Naţională 2024. Edu.ro a publicat notele
Filmul tragediei de la Suceava! Mama Ancuței a prevestit tragedia: Nu veniți!
Alex, tânărul dat dispărut în Italia, a fost găsit mort! După zile întregi de căutări,...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
DOTARE OBLIGATORIE pentru toate mașinile noi vândute în Europa
Ciolacu: Singura constantă e că pe 8 decembrie trebuie să fie alegerile generale
Poveste plină de COMPASIUNE despre cum își îngrijeau oamenii de NEANDERTHAL COPIII BOLNAVI
Românii au primit strict interzis. Avertismentul venit chiar acum: Niciodată!
Doliu la Hollywood. A murit unul dintre cei mai celebri scenariști
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu, despre greutățile prin care a trecut în adolescență! În ce condiții a stat...
Ce presimțire a avut Emily Burghelea înainte de accident: ”Mi-am imaginat un înger alb”
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Frumusețea nu aduce fericire. Ce se întâmplă cu oamenii care arată prea bine?
×