Numărul de noi infectări cu COVID-19 se dublează de la o zi la alta și a ajuns deja la aproape 5.000 de cazuri.
Chiar dacă valul 5 al pandemiei produce deja efecte, iar cel mai optimist scenariu al autorităților arată că se vor înregistra peste 25.000 de noi cazuri pe zi, nimănui nu i-a păsat de semnalul de alarmă.
Lumea a petrecut de sărbători, cu familia, cu prietenii, acasă, la munte sau chiar în aer liber, la evenimentele organizate în toate orașele din țară fără nici măcar un pic de protecție.
De ce nu se protejează românii sau cum cred ei că se pun la adăpost de COVID, aflăm chiar de la ei.