Un francez de 35 de ani, care era dat în urmărire internațională de autoritățile din Spania pentru că a ucis cu brutalitate un om, a fost prins în România.
Crima a avut loc în 27 februarie 2021. Atunci, bărbatul, împreună cu alte persoane, ar fi lovit o persoană, până când a decedat. Ulterior, au abandonat trupul neînsuflețit pe marginea unei autostrăzi, pentru a crea aparența că victima și-ar fi pierdut viața în urma unui accident rutier.
„Acțiunea de identificare și prindere s-a desfășurat cu sprijinul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, Direcției Operațiuni Speciale și Unității Centrale de Analiză a Informațiilor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București”, conform Poliției Române.
Bărbatul a fost dus la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, iar procurorul de serviciu a dispus reținerea acestuia, pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat unui judecător din cadrul Curții de Apel București, cu propunere de arestare preventivă, în vederea predării.