VIDEO | Se închid sau nu școlile? Răspunsul ministrului Sănătății

Publicat: 07/01/2022, 14:10
Actualizat: 07/01/2022, 14:22

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit, vineri, despre ipoteza închiderii școlilor, în contextul situației epidemiologice. El spune că elevii vor trece la cursuri online doar dacă numărul cazurilor COVID-19 care sunt spitalizate este foarte mare. 

El a comparat situația României cu cea din alte state europene.

„Aţi văzut ce se întâmplă în alte ţări, sunt sute de mii, în Franţa am avut un sfert de milion de cazuri într-o singură zi, totuşi şcolile au funcţionat. De ce? Pentru că sistemul de sănătate a funcționat”, a spus Alexandru Rafila, la un eveniment organizat la Spitalul „Gigore Alexandrescu” din București.

Ministrul afirmă că numărul de cazuri care se înregistrează zilnic nu trebuie să fie singurul indicator, „ci şi proporţia de persoane care au nevoie de îngrijiri medicale spitaliceşti obişnuite, cu oxigen sau terapie intensivă”.

„Decizia trebuie să ţină cont de modul în care se manifestă această variantă din punct de vedere clinic şi dacă vor fi cazuri multe, dar cu o proporţie mică de cazuri care ajung în spital, atunci nu avem niciun motiv să întrerupem activitatea şcolară. Sigur că dacă vor fi cazuri multe, cu blocarea spitalelor, atunci poate fi luată o măsură temporară, dar repet menţinerea deschisă a activităţilor şcolare, nu cu orice preţ, categoric, dar cu un altgoritm care să fie raţional şi care să nu repete erorile majore, – aş spune şi îmi pare rău că spun lucrul ăsta – şi în mod repetat, în care şcolile din România au fost închise luni de zile când aveam 100 sau 200 de cazuri pe zi, total nejustitificat şi aş spune chiar iresponsabil”, a subliniat ministrul Sănătăţii.

Alexandru Rafila: În România, începe să fie o transmitere comunitară a Omicron

Ministrul Sănătății a mai spus că, în România, începe să fie o transmitere comunitară a tulpinii Omicron.

El a adăugat că noua mutație a coronavirusului „se răspândește de 5 ori mai repede decât Delta”

„Începe să fie transmitere comunitară în România. Deocamdată e transmitere sporadică, dar e foarte posibil ca în zilele sau săptămânile următoare să asistăm la o transmitere comunitară susținută cu această nouă tulpină. Încă există circulație și îmbolnăvire cu tulpina Delta. Nu știu dacă este majoritar acest 58,3% reprezintă procentul de secvențieri pozitive, dar este o anumită selecție care face ca secvențiere să fie făcută predilect la tulpinile suspecte și o bună parte este Omicron”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Forțele Aeriene Ucrainene pot ridica în aer doar trei avioane F-16!
David Popovici explică succesul victoriei de la JO 2024. Ce a făcut după startul cursei,...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea...
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Noi imagini cu mașina care a produs accidentul din Pantelimon. Bunicul copiilor loviți: „Inconştienţi care...
Criminalul din Brăila nu se mai poate STĂPÂNI! Anchetatorii sunt șocați de comportamentul lui. Ce...
Vedeta care a apelat la MAME-SUROGAT pentru a avea copii! De ce a ales să...
Noi imagini filmate înainte de accidentul din Pantelimon. Tinerii din Logan ar fi făcut schimb...
S-a dat alarma! Gheorghe Șerban a dispărut de duminică. Poliția face apel la populație pentru...
Cine este iubita lui David Popovici. Tânăra a izbucnit în lacrimi după ce înotătorul a...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Care e diferența, de fapt, între VEHICUL și AUTOVEHICUL? Mulți cred că știu răspunsul, dar...
Proteste în Venezuela după victoria contestată a lui Maduro la alegeri
CEVA de pe PLANETA noastră creează OXIGEN ÎNTUNECAT! Ce este acesta?
Românii cu buletin au fost avertizați. Vor ști totul despre tine. Este capcană chiar în...
Menții răcoare în casă pe caniculă. Cum poți face economie în portofel
Insula Iubirii sezon 8, 29 iulie 2024. Ce a spus Andrei după ce a văzut...
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum...
Culiță Sterp, dezvăluiri neașteptate despre relația cu socrii! Cum se înțelege artistul cu părinții Danielei...
Ce posta pe rețelele sociale adolescentul de 17 ani care a provocat accidentul mortal din...
BANCUL ZILEI. Bulă o sună pe doamna profesoară și o întreabă: -Vă merge frigiderul?
Botaniștii au votat pentru modificarea denumirii unor plante, considerate rasiste