Țara europeană în care vaccinarea este obligatorie de azi, pentru persoanele de peste 50 de ani

Țara europeană în care vaccinarea este obligatorie de azi, pentru persoanele de peste 50 de ani
Țara europeană în care vaccinarea este obligatorie de azi, pentru persoanele de peste 50 de ani / Sursă Foto: Pixabay - Ilustrativ
Publicat: 08/01/2022, 17:37

Italienii care au peste 50 de ani sunt obligaţi să se vaccineze împotriva coronavirusului, potrivit unei noi legi care a intrat în vigoare sâmbătă. Măsura este valabilă și pentru rezidenții străini.

Persoanele care nu s-au vaccinat încă au primit o perioadă de graţie până la sfârşitul lunii ianuarie pentru a face acest lucru.

De la 1 februarie, toţi cei care nu sunt vaccinaţi sau care nu au primit a făcut a doză sau o injecţie de rapel, deşi au avut ocazia să o facă, vor fi amendaţi cu 100 de euro, relatează dpa.

Această măsură va rămâne în vigoare până la 15 iunie şi se aplică tuturor rezidenţilor cu vârsta de peste 50 de ani, inclusiv cetăţenilor străini.

Începând cu 15 februarie, cei din această categorie de vârstă vor trebui, de asemenea, să prezinte la locul de muncă dovada vaccinării sau a trecerii prin boală şi, dacă nu pot face acest lucru, vor fi obligaţi să lucreze la distanţă. Angajaţii sub 50 de ani pot să prezinte şi un test cu rezultat negativ. Cei care încalcă măsurile riscă amenzi între 600 şi 1.500 de euro.

Introducerea vaccinării obligatorii pentru persoanele în vârstă a stârnit reacţii mixte în ţară.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Exclusiv. Călin Georgescu: România e o colonie cu cetățeni sclavi
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Marii producători de mașini, nevoiți să plece de pe cea mai mare piață auto din...