Simona Halep (20 WTA) a câștigat duminică turneul Melbourne Summer Set 1, după ce a învins-o pe rusoaica Veronika Kudermetova (31 WTA), scor 6-2, 6-3.
Acesta este titlul cu numărul 23 din cariera româncei și primul după câștigarea finalei turneului de la Roma, în septembrie 2020.
A fost a treia întâlnire dintre Halep și Kudermetova, toate cele trei meciuri fiind câștigate de româncă.
Este primul trofeu câștigat de Simona Halep în Australia.
Pentru Simona Halep urmează câteva zile de recuperare și de pregătire pentru primul turneu de Mare Șlem al anului, Australian Open.
Potrivit treizecizero.ro, Halep a anunțat că s-a retras din turneul WTA 500 de la Sydney, care are loc săptămâna viitoare.
Simona Halep s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului Melbourne Summer Set 1, după ce a învins-o cu 6-3, 6-2 pe chinezoaica Qinwen Zheng.
Halep a câștigat meciul într-o oră și 24 de minute.
Românca a început cu break semifinala cu Zheng (19 ani, 126 WTA) şi a încheiat-o tot contra serviciului, impunându-se cu 6-3 în primul set. Halep a reuşit două break-uri şi în actul secund, pe care şi l-a adjudecat cu 6-2.