VIDEO | Viața se scumpește în următoarele șase luni, după ”inflația industrială”

Publicat: 11/01/2022, 10:30
Actualizat: 11/01/2022, 11:24

Creșterea „inflației industriale” anticipează o scumpire majoră a vieții, pentru că indicele prețurilor producției industriale este ceva mult mai mare și mai amenințător decât indicele prețurilor de consum, primul dintre ele exprimînd realitatea prețurilor din industria care produce bunuri și care susține, în mare măsură, economia românească. Prețuri care se vor regăsi, curând, și în scumpirea bunurilor de pe piața consumatorului final, arată analistul Gândul Petrișor Peiu, în TOP 5 evenimente economice ale săptămânii 1-7 ianuarie 2022.

Dacă inflația anualizată din noiembrie 2021 era de 7,8%, „inflația industrială” a atins, în aceeași lună, 32,2%, scumpire care se va reflecta în prețurile către consumatorii finali în următoarele șase-nouă luni.

Institutul Național de Statistică a publicat evoluția indicelui prețurilor producției industriale pentru noiembrie 2021, care indică o scumpire a costului produselor industriale cu 32,2%.

Și, ceea ce este mai grav, pe canalul extern vine o scumpire a producției industriale de 18,32 %, în vreme ce din țară (canalul intern) vine o scumpire și mai mare a producției industriale: 40,39%.

Într-o singură lună, preţurile producţiei industriale per total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 4,9%, faţă de luna octombrie 2021. Dacă privim în amănunt, o să găsim o creștere a prețului de producție a energie electrice și termice și a gazelor naturale cu 95%, o creștere de costuri în industria extractivă de peste 80%, la producerea de cocs și la rafinării o creștere cu peste 100% (o dublare de costuri), cu 36% la prelucrarea lemnului și cu 10% la fabricarea automobilelor și în industria alimentară.


Sursa: https://insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/ippi11r21.pdf

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum au reușit spionii Israelului să se infiltreze în Hezbollah. Liderii grupării au făcut o...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Cum a apărut Pamela Anderson la ultimul eveniment. Fanii ei sunt uluiți: „Ce s-a întâmplat...
Doi pensionari români, prinși pe aeroportul din Munchen cu bijuterii în valoare de 650.000 de...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Accident teribil în Teleorman! Gabriela a murit la doar 40 de ani, după ce s-a...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Au voie utilajele agricole să circule pe drumurile publice? Cum depășești corect un utilaj de...
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
A fost găsită o planetă CA PĂMÂNTUL în jurul unei stele foarte aproape de noi
Doliu în televiziune. A murit un prezentator celebru: A fost un prieten feroce
Cât de potent este Alfred Bulai. Mărturii șocante din instanță
Hohote de plâns la Asia Express! Ce echipă a ajuns prima la Irina Fodor, în...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Rapperul Sean „Diddy” Combs, dat în judecată de 120 de persoane: "Sunt răniți, speriați și...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Test de cultură generală. De ce cad frunzele toamna?