Dragoș Dolănescu s-a vaccinat împotriva COVID de cinci ori

Dragoș Dolănescu s-a vaccinat împotriva COVID de cinci ori
Publicat: 11/01/2022, 11:42
Actualizat: 11/01/2022, 11:42

Dragoș Dolănescu, fiul lui Ion Dolănescu, s-a vaccinat împotriva COVID-19 de cinci ori, cu trei seruri diferite, în America și în Costa Rica. Fiul regretatului artist român a dezvăluit că toată familia sa a fost infectată cu COVID-19.

Toată familia a avut coronavirus. Primul care a luat virusul a fost Ion, care ne-a dat la toți. A fost ca o răceală puternică. Am stat 14 zile în casă. Eu mi-am făcut cinci vaccinuri în SUA și Costa Rica. Știi că eu merg mult la Miami și mi-am făcut acolo vaccinul Johnson&Johnson, apoi m-am imunizat cu Pfizer. La ceva timp am făcut în Costa Rica și vaccinul de la AstraZeneca. Am vrut să le fac pe toate, să arăt că nu se întâmplă nimic cu mine. Toată familia și-a făcut vaccinul, mai puțin Darius, fiul meu cel mic, care a împlinit 11 ani”, a declarat Dragoș Dolănescu pentru Click.ro.

În ciuda faptului că s-a imunizat cu mai multe seruri, Dragoș Dolănescu nu susține vaccinarea obligatorie.

„Eu am susținut vehement peste tot pe unde am fost invitat, că nu e nomal ca oamenii să fie obligați să se vaccineze, fiecare trebuie să decidă pentru el ce face. Eu așa consider, chiar dacă m-am imunizat la greu”, a declarat Dragoș Dolănescu, om politic în Costa Rica.

Număr dublu de cazuri noi de COVID față de luni

Numărul infecţiilor s-a dublat în doar o zi, în România. 8.861 de cazuri au anunţat autorităţile. A crescut considerabil şi numărul deceselor.

„Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 11 ianuarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 8.861 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 43 decese. Nu sunt raportate decese anterioare. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00”, anunță Grupul de Comunicare Strategică.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi turiști au fost șocați de nota de plată de 811 euro pentru 2 băuturi,...
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi...
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un bărbat care își căuta soția dispărută de-acasă a descoperit că aceasta fusese înghițită cu...
BAC 2024 | Ce subiecte au picat la geografie, logică, filosofie, sociologie și psihologie
Secretul longevității celui mai VÂRSTNIC fotbalist din lume. Ce mănâncă Kazuyoshi Miura și ce stil...
Preţul exorbitant pe care l-a plătit un cuplu pentru două băuturi la un restaurant din...
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Cum se apără femeia acuzată că ar fi mușcat un copil pe o plajă din...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
ABANDONATE într-o mină! Peste 50 de mașini clasice VOLKSWAGEN au fost date uitării - VIDEO
Scandalul după golul Turciei la Euro ia amploare. Ambasadorul turc a fost convocat de germani....
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
Cutremur în cazul Caracal. Ce a făcut Gheorghe Dincă în închisoare
O stațiune din România, spaima turiștilor. Fug din cauza mizeriei în care a ajuns
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, despre boala cumplită cu care mama lui s-a confruntat. Ce spune antrenorul despre...
Victor Vrînceanu, dezvăluiri cutremurătoare la adresa Andreei Antonescu: ”Mă trezesc că o persoană străină stă...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Istoria modei, modificată pentru totdeauna de invenția acelor din os de acum 40.000 de ani
×