În cât timp a ajuns prima mașină SMURD la locul accidentului în care o fetiță a murit după ce a fost lovită de mașina poliției

Publicat: 13/01/2022, 17:03

Bogdan Oprița, şeful UPU SMURD Bucureşti, a precizat pentru Gândul în cât timp s-a făcut intervenția la accidentul de joi din Laminorului, unde două fete au fost lovite de o mașină de poliție, iar una dintre ele a murit.  

„Apelul a fost făcut la ora 13:32, iar la 13:33 a fost alocată mașina la caz, și a ajuns după 7 minute.

În ceea ce privește mașina de Terapie Intensivă, a fost alertată la 13:34 și a ajuns la caz la 13:39”, a declarat pentru Gândul, Bogdan Oprița, şeful UPU SMURD Bucureşti.

Pe de altă parte, o martoră a accidentului de joi a declarat la fața locului că „salvarea a ajuns după 20 de minute”.

Fetița de 13 ani a murit la fața locului

Două fete, în vârstă de 11 și 13 ani, au fost lovite, joi, de o maşină de Poliţie, în timp ce traversau o stradă din Sectorul 1 al Capitalei.

Fetița de 13 ani a murit în urma impactului, iar cea de-a doua a fost transportată la Spitalul Grigore Alexandrescu, cu multiple contuzii. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov, Daniel Vasile, pentru Gândul.

Am văzut cum au fost lovite din plin. O fetiţă cu piciorul rupt, care a rămas pe trecere, şi alta care a fost aruncată aproximativ 30 de metri. A început lumea să ţipe pentru că ambulanţa a venit greu”, a declarat unul dintre tinerii martori la accident.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
E cel mai mare coșmar dacă stai la bloc. Toți facem greșeala asta pe timp...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Femeile dorm mai puțin și se trezesc mai des decât bărbații