O femeie din județul Iași îl acuză pe medicul care a operat-o în urmă cu trei ani că nu i-a scos ovarele în cadrul unei intervenții chirurgicale, deși în actele medicale primite la plecarea din spital apare că operația a fost una completă.
Elena Mandric are 45 de ani și s-a operat prima dată în anul 2019 la Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Cuza Vodă” din Iași, având indicație pentru histerectomie totală – uter, ovare, trompe uterine.
Femeia susține că deși în documentele medicale scria că medicul Dragoș Aursulesei i-a făcut operația completă, „histerectomie totală cu anexectomie bilaterală”, în urma mai multor analize a descoperit că încă avea ovarele. Ceea ce i-a dat de gândit a fost faptul că a început să se simtă tot mai rău după operație: avea dureri de burtă în permanență și nu mai putea să stea nici în șezut. Astfel, a cerut părerea și altor medici de specialitate din zonă.
„Medicul de aici, din Pașcani, mi-a zis că la ecograf nu își dă seama prea bine ce este, dar spre binele meu mi-a recomandat să merg să fac un RMN la Iași. Când mi-a zis doctorița că încă aveam ovarele, am crezut că nu știe ce vorbește. Mai mult, mi-a zis că aveam chisturi pe ovare și un chist endometriozic care era și când am fost operată. Doar nu am avut patru ovare”, a povestit Elena Mandric.
Cu rezultatul RMN-ului, femeia s-a dus la medicul care a operat-o sperând să obțină explicații în legătură cu starea sa.
„Mi-a vorbit foarte urât, mi-a zis că așa ceva nu este posibil, că nu există așa ceva. M-a sfătuit să merg la clinica unde am făcut RMN-ul și să îi dau în judecată, să îmi dea banii înapoi”, a completat femeia.
Ulterior, a cerut părerea mai multor medici din Iași, a făcut mai multe analize și ecografii, însă pentru că nu s-a găsit nicio rezolvare pentru cazul său, a ajuns la Cluj. La doi ani de la intervenția inițială s-a operat pentru a doua oară și i-au fost scoase ovarele, în documentele medicale fiind menționat că a făcut „anexectomie bilaterală pe cale laparoscopică”.
Acum Elena Mandric spune că în sfârșit are o viață normală, fără dureri, la aproape trei ani de când au apărut primele probleme.
Dr. Dragoș Aursulesei, medicul care a operat-o pe femeie, susține că nu a fost vorba despre o eroare medicală, ci din contră a fost o intervenție foarte dificilă, dar reușită. Este de părere că medicii de la Cluj ar fi extirpat doar „mici bucăți” de ovare care ar fi putut să rămână lipite de intestin.
„Doamna a fost foarte revendicativă de la început. Am zis că poate am greșit noi, dar m-am dus la laboratorul de anatomie patologică și am verificat în caietul de primire: am trimis ovarele, trompele și uterul. De obicei până la 45 de ani nu scoatem ovarele, tocmai pentru ca o femeie tânără să nu facă tratament de substituție hormonală prea mulți ani. Eu le-am scos clar pentru că nu arătau deloc bine, pacienta avea și un sindrom aderențial, adică intestinele erau lipite de ovare, de uter”, a declarat dr. Dragoș Aursulesei, medic primar obstetrică-ginecologie la Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Cuza Vodă”.
Elena Mandric spune că și-ar dori ca alte femei să nu mai treacă printr-o astfel de experiență și ia în considerare să îl dea în judecată pe medic.