Polițiștii din Iași l-au reținut pentru 24 de ore pe bărbatul care își lovește copilul în vârstă de 12 ani într-o înregistrare video.
Polițiștii Secției nr. 8 Poliție Rurală Lețcani s-au sesizat din oficiu zilele trecute, pe 12 ianuarie, cu privire la acest caz și au întocmit bărbatului dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului și violență în familie.
„În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 13 ianuarie a.c., bărbatul în vârstă de 50 de ani, bănuit de comiterea infracţiunilor de rele tratamente aplicate minorului şi violenţă în familie, a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore. Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că la data de 5 ianuarie a.c., acesta şi-ar fi agresat fizic fiul minor. Cercetările sunt continuate”, au transmis reprezentanții Inspectoraului de Poliție Județean Iași.
În imaginile video care au fost făcute publice pe Youtube, totul pare să fie la început o joacă. Bărbatul își ține copilul în brațe, iar din imagini se observă că băiatul că îl mușcă la un moment dat pe tată de față. În urma acestui gest, bărbatul îl lovește pe copil de mai multe ori. Pe fundal se aude chiar mama copilului care râde în timp ce filmează și intervine între cei doi.
În paralel și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) Iași a demarat o anchetă, având în vedere că băiatul este încadrat în grad de handicap și învață la o școală specială. Părinții copilului se află în proces de divorț.
Cei de la DGASPC spun că băiatul este încadrat în grad de handicap și învață la o școală specială, fiind diagnosticat cu hiperkinezie, o afecțiune caracterizată prin hiperactivitate. Mama le-a spus celor de la DGASPC că cel din înregistrare este chiar tatăl copilului, iar părinții sunt în proces de divorț.
„Ne-am autosesizat ca urmare a apariției acestui filmuleț, în care o persoană adultă de sex masculin agresează fizic un copil. Am stat de vorbă și ne-am întâlnit cu mama și cu copilul, s-a început un program de consiliere, am luat legătura și cu Direcția de Asistență Comunitară. Cei doi au fost îndrumați spre un centru pentru «mamă și copil aflați în dificultate»”, a precizat Tiberiu Bantaș, purtător de cuvânt al DGASPC Iași.