Inițiativă legislativă controversată. Edilul Iașiului dorește politizarea funcției de secretar general al primăriei! În umbra acestei propuneri se află un dosar de la DIICOT

Inițiativă legislativă controversată. Edilul Iașiului dorește politizarea funcției de secretar general al primăriei! În umbra acestei propuneri se află un dosar de la DIICOT
Publicat: 15/01/2022, 13:53

Mihai Chirica, primarul Iașiului, a transmis către Emil Boc, președintele Asociației Municipiilor din România (AMR), o adresă prin care solicită elaborarea unui proiect de lege care ridică deja numeroase semne de întrebare. În spatele acestei propuneri se află un conflict pe care Chirica îl are cu secretarul general al Consiliului Local Iași, Denisa Ionașcu, pe care ar intenționa să o ”elimine din schemă”. Ionașcu este martor principal într-un dosar deschis de DIICOT pe numele lui Chirica.

Edilul Iașiului dorește schimbarea legislației privind secretarii generali ai primăriilor. Aceștia, prin lege, sunt independenti din punct de vedere politic, însă atribuțiile lor sunt ”ca un ghimpe pentru primari”, iar această inițiativă reprezintă o încercare de ”politizare” a funcției de secretar general al unei primării, după cum precizează sursele GÂNDUL.

De altfel, reprezentanții Corpului profesional al secretarilor generali ai comunelor din România (CPSGCoR) –  1.811 membri, peste 70% din numărul total de titulari pe post – au trimis și o scrisoare deschisă primarului Iașiului, Mihai Chirica, exprimându-și ”consternarea” în legătură cu o astfel de inițiativă legislativă.

”Domnule primar, comunitatea secretarilor generali ai comunelor, cu siguranță și cei ai celorlalte unități administrativ- teritoriale, a luat act cu consternare, în cursul zilei de astăzi, de propunerea pe care ați înaintat-o domnului Emil Boc, președintele Asociației Municipiilor din România, și anume de a iniția un proiect de lege prin care, nici mai mult, nici mai puțin, secretarul general să-și desfășoare activitatea doar pe durata mandatului primarului ales!  Potrivit Codului administrativ, secretarul general este «funcționarul public de conducere care asigură respectarea principiului legalității în activitatea de emitere și adoptare a actelor administrative, stabilitatea funcționării aparatului de specialitate al primarului sau, după caz, al consiliului județean, continuitatea conducerii și realizarea legăturilor funcționale între compartimentele din cadrul acestora»”, se precizează în scrisoarea deschisă, semnată de Dan Cârlan, fost prefect de Iași, în prezent secretar al comunei Tarcău și președinte al organizației profesionale CPSGCoR.

”Secretarul general al comunei, al orașului, al municipiului sau al județului, după caz, asigură controlul primar de legalitate atât asupra proiectelor, cât și asupra actelor administrative care sunt emise de către primar sau de către președintele consiliului județean, respectiv care sunt adoptate de către consiliul local sau cel județean. (…) Secretarul general contrasemnează pentru legalitate dispozițiile primarului sau refuză motivat să o facă, dacă actul administrativ încalcă legea”.

Mai mult, reprezentanții CPSGCoR susțin că este vorba doar despre o ”iluzie facilă” conform căreia primarul ar putea să-și selecteze la început de mandat secretarul general, ”ca pe un consilier sau șofer personal”, cu care să ”dialogheze eficient” și „să contureze puncte de vedere comune”, iar o astfel de schimbare legislativă ar fi, în ultimă instanță, ”o desconsiderare grosolană a ordinii de drept constituționale, a principiului legalității și a stabilității funcționarului public, în acord cu valorile Uniunii Europene”.

Ce se află în spatele acestei inițiative legislative a edilului Iașiului

Controversata inițiativă legislativă a primarului Mihai Chirica ar avea în spate, de fapt, ”lupta” pe care acesta o duce chiar cu secretarul Consiliului Local al Primăriei Iași, Denisa Ionașcu.

Aceasta este martor principal în dosarul în care Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) l-a pus pe primarul Chirica sub acuzare și în care sunt cercetate mai multe afaceri imobiliare. De altfel, Denisa Ionașcu este și persoana care a emis încă de la început aviz negativ, de nelegalitate, cu privire la actele pe care DIICOT i le impută acum lui Chirica. La acest moment, dosarul se află în prag de a primi o rezoluție din partea procurorilor.

Denisa Ionașcu a explicat, în acest sens, că totul a plecat de ”niște necazuri pe care primarul Iașiului le are cu legea, iar  secretarul general are calitatea de martor în dosar”. De altfel, Denisa Ionașcu are sprijinul colegilor de la Asociația Secretarilor de Municipii din România, unul dintre aceștia comentând acid la adresa edilului Chirica: ”Fantastică revelație are domnul primar! Ar putea să-și numească și procurorii pe durata cercetării penale, apoi, normal, și judecătorii…”.

La rândul său, Dan Cârlan, fost prefect de Iași, vorbește despre ”intimidarea” și ”hărțuirea” secretarului general Denisa Ionașcu de către primarul Mihai Chirica, iar imaginea de ”baron local” a acestuia este justificată.

”Din astfel de demersuri neinspirate izvorăște și esența percepției negative, generalizate și nedrepte, prin care primarii sunt asemuiți fără mult discernământ, in corpore, etichetei de BARON LOCAL, FĂCĂTOR ȘI DESFĂCĂTOR DUPĂ CUM ÎL TAIE CAPUL (….)”, se menționează în scrisoare deschisă către edilul Iașiului.

Mihai Chirica: ”Propunere menită a crește eficiența activității”

În solicitarea trimisă lui Emil Boc, președintele Asociației Municipiilor din România, primarul Mihai Chirică insistă în a spune că o astfel de schimbare legislativă nu ar face altceva decât să crească ”eficiența activității” la nivelul administrației publice locale.

”Vă propun ca Asociația Municipiilor din România să inițieze un proiect de lege conform căruia secretarii generali ai unităților administrativ-teritoriale să își desfășoare activitatea doar pe durata mandatului primarului ales.

Practic, în momentul în care un primar își încheie mandatul și nu este reales, noul primar să aibă posibilitatea să inițieze o procedură de selectare, prin concurs, în condițiile legii și cu avizul instituțiilor de resort, a unui alt candidat care să ocupe postul de secretar general. Deși reglementările legale sunt precuse cu privire la activitatea secretarului  general în domeniul respectării și aplicării legii pentru administrația locală, există situații în care colaborarea dintre primar și secretarul nou ales lasă mult de dorit”, se arată în scrisoarea semnată de către primarul Mihai Chirica.

Secretarul general nu poate fi membru al unui partid politic

Potrivit prevederilor OUG 57/2019, un secretar general al unei primării ”nu poate fi membru al unui partid politic, sub sancţiunea destituirii din funcţie”.

  • (3) Secretarul general al unităţii/subdiviziunii administrativ- teritoriale nu poate fi soţ, soţie sau rudă până la gradul al II-lea cu primarul sau cu viceprimarul, respectiv cu preşedintele sau vicepreşedintele consiliului judeţean, sub sancţiunea eliberării din funcţie.
  • (4) Secretarul general al unităţii/subdiviziunii administrativ- teritoriale nu poate fi membru al unui partid politic, sub sancţiunea destituirii din funcţie.
  • (5) Recrutarea, numirea, suspendarea, modificarea, încetarea raporturilor de serviciu şi regimul disciplinar ale secretarului general al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale se fac în conformitate cu prevederile părţii a VI-a, titlul II.
  • (6) Prin excepţie de la prevederile alin. (5) pentru secretarii generali ai unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale numiţi în condiţiile art. 147 alin. (5) şi art. 186 alin. (5), suspendarea, modificarea, încetarea raporturilor de serviciu şi regimul disciplinar ale acestora se fac de către prefect cu respectarea prevederilor părţii a VI-a, titlul II.
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
China anunță că a construit o armă similară cu Steaua Morții din „Războiul Stelelor”