O femeie de origine asiatică a murit, după ce a fost împinsă în fața metroului, la New York. Imediat după ce a făcut acest lucru, criminalul a fugit, dar s-a predat ulterior poliției.
Poliția din New York l-a arestat sâmbătă dimineața pe bărbatul care ar fi împins o femeie asiatică în fața unui de metrou, a anunțat NYPD într-un comunicat de presă, citat de CNN.
Bărbatul, identificat ca fiind Simon Martial, în vârstă de 61 de ani, a fost acuzat de crimă de gradul doi, a spus NYPD. S-a predat unui birou NYPD la mai puțin de o oră după incident și a fost luat în custodie.
Sergentul NYPD Anwar Ismael a numit incidentul un atac „aleatoriu”.
Poliția a declarat că Michelle Alyssa Go, în vârstă de 40 de ani, a murit după ce a fost împinsă pe șinele trenului care venea din sens opus, în stația de metrou Times Square 42nd Street. Suspectul a fugit apoi de la fața locului, au spus autoritățile.
Incidentul, care a avut loc în jurul orei 9:40 a.m., a fost „neprovocat și victima nu pare să îl cunoască pe suspect”, a declarat comisarul NYPD Keechant Sewell în timpul unei conferințe de presă. O anchetă este în desfășurare, a spus Sewell.
Suspectul are antecedente penale și se presupune că ar fi un om al străzii.
Cu câteva minute înainte ca suspectul să o împingă pe asiatică pe șine, el se apropiase de o altă femeie care le-a declarat polițiștilor că simțea că va fi aruncată în fața trenului și a plecat, a spus Wilcox.
„Astăzi, o femeie a intrat în stația de metrou, ca orice newyorkez, doar încercând să ajungă acolo unde trebuia”, a declarat primarul orașului New York, Eric Adams, într-o declarație pe Twitter. „New-yorkezii merită să se simtă în siguranță în timp ce călătoresc cu transportul în comun”
„Oferim mai multe resurse de aplicare a legii și servicii de sănătate mintală pentru a preveni problemele înainte ca acestea să apară”, a adăugat primarul.
Atacurile asupra asiaticilor au înregistrat o creștere violentă în America, în ultimii ani, iar situația s-a agravat de la începutul pandemiei.