O femeie din Timșoara, patroana unui aprozar care urma să fie demolat, a oferit gratuit toată marfa trecătorilor care au avut nevoie de legume sau fructe.
Mai mult, a transmis totul live pe Facebook, în semn de protest față de acțiunea autorităților, deși reprezentanții Primăriei susțin că toți patronii au fost anunțați de acum câteva luni că magazinele lor vor fi demolate, scrie Timiș Online.
Când a realizat că aprozarul va fi demolat, femeia i-a îndemnat pe trecători să se servească gratuit cu tot ce au nevoie.
Aprozarul, ridicat lângă un bloc, făcea parte din seria construcțiilor pe care Primăria Timișoara le-a demolat, vineri, pentru că nu aveau autorizațiile necesare de funcționare sau nu respectau reglementările în vigoare.
Urbaniștii timișoreni urmează să aleagă un concept de chioșcuri stradale, unitar, care să se aplice în tot orașul. După ce regulamentul va fi complet, el va fi trecut prin consiliul local, iar apoi vor fi scoase la licitație amplasamentele.
FOTO & VIDEO – Timiș Online