Un aeroport din România a deservit doar 73 de pasageri în 2021. Deși se află într-o importantă zonă turistică și a beneficiat de investiții, turiștii îl evită

Un aeroport din România a deservit doar 73 de pasageri în 2021. Deși se află într-o importantă zonă turistică și a beneficiat de investiții, turiștii îl evită
Sursa foto: Facebook/Aeroportul “Delta Dunãrii” Tulcea
Publicat: 19/01/2022, 18:31
Actualizat: 19/01/2022, 18:33

Aeroportul „Delta Dunării” din Tulcea continuă să se confrunte cu o lipsă de pasageri, în pofida investițiilor considerabile realizate de către Consiliul Județean.

Astfel, potrivit Dobrogea Live, în 2021, doar 73 de pasageri au folosit acest aeroport, care s-ar dori a fi „poarta de intrare” în Delta Dunării pe cale aeriană.

În clasamentul celor 14 aeroporturi regionale din România, realizat de Autoritatea Aeronautică Civilă Română, în 2021, Aeroportul Tulcea este ultimul.

Clasamentul este condus de Aeroportul Cluj-Napoca, cu 1,46 milioane de pasageri, din totalul de 4,3 milioane de pasageri care au tranzitat aeroporturile regionale din țară.

Nici Aeroportul „Mihail Kogălniceanu” din Constanța, aflat în apropierea celui din Tulcea, nu stă prea bine la acest capitol, fiind pe locul 10, cu doar 53.465 de pasageri.

Conform Autorității Aeronautice, 4,3 milioane de pasageri au fost înregistrați în anul 2021 pe 14 aeroporturi regionale din România.

Aeroportul din Tulcea s-a înfiinţat în anul 1952, iar din 1973 acesta funcţionează pe actualul amplasament. În anul 2009, instituția aflată în subordinea Consiliului Judeţean a primit statutul de aeroport internaţional, iar numele aeroportului a devenit „Delta Dunării”.

Aeroportul este în continuă modernizare, dar atrage foarte puțini turiști

În 2020, Consiliul Județean Tulcea a implementat și finalizat două proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile pentru modernizarea suprafețelor de mișcare, extinderea pistei și a platformei de îmbarcare – debarcare a aeroportului.

Deși se află într-o zonă cu un potențial turistic uriaș, în ultimii ani, Aeroportul Tulcea a fost tranzitat de un număr infim de pasageri.

Chiar dacă pare de necrezut, numărul de pasageri înregistrat în 2021 este mai mult decât dublu față de cel din 2020. Pe tot parcursul anului 2020, doar 30 de persoane au tranzitat aeroportul tulcean, însă, cel mai probabil, pandemia de COVID-19 a influențat numărul de pasageri.

În 2022, Consiliul Județean își propune să înceapă lucrări de extindere a aerogării, lucrări care ar urma să fie gata în 2023. Instituția ar urma să investească 24 de milioane de euro, astfel încât 200 de pasageri să poată accesa simultan terminalul. Fluxul actual de călători este de doar 50 de pasageri pe oră, informează airlinestravel.ro.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe...
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată