Rusia trimite două batalioane cu opt sisteme de rachete sol-aer S-400 în Belarus pentru exercițiile militare care vor avea loc luna viitoare, într-o perioadă de tensiuni acute între Occident şi Moscova în legătură cu situaţia securităţii la frontiera ruso-ucraineană, potrivit Reuters, care citează agenţia de presă rusă Interfax.
La exerciţiile din Belarus vor participa, de asemenea, 12 avioane de vânătoare Su-35 şi un sistem de rachete Pantsir din cadrul forţelor militare ruse.
Amintim că trupe și echipamente militare rusești au început să sosească în Belarus săptămâna aceasta pentru a participa la exerciţiile „Allied Resolve”, care se vor desfăşura în apropierea frontierei cu Polonia şi Lituania, state membre ale NATO.
Ţările occidentale se tem că Rusia, care a concentrat deja zeci de mii de soldaţi lângă graniţa sa cu Ucraina, plănuieşte un nou asalt asupra țării, de natură mult mai mare decât cel din 2014.
Moscova neagă că ar avea asemenea intenţii şi solicită garanţii că NATO nu se va extinde către est şi nu va include foste republici sovietice.