Primăria Capitalei a alocat jumătate de milion de lei pentru un proiect care presupune studiul ciorilor din Cișmigiu. Inițiativa are ca scop alungarea acestor păsări din parc, într-un mod „minim invaziv”. Proiectul este, de fapt, o propunere din partea bucureștenilor.
La sfârșitul anului trecut, Primăria Capitalei a decis alocarea sumei de 500 de mii de lei pentru un proiect numit ,,Ciorile din Grădina Cișmigiu/Vecini cu Aripi”.
„Studiul constă în stabilirea cauzelor care generează migrația zilnică a stolului de ciori în Cișmigiu, în intervalul iunie-noiembrie, prin intermediul unui studiu de mediu realizat de către biologi experți în ornitologie precum și stabilirea unor măsuri de către specialiști în mediu, care să reducă impactul migrației stolului de ciori sau să o elimine total, într-un mod minim invaziv față de natură”, se arată într-un răspuns al Primăriei Capitalei, la solicitarea Gândul.
Potrivit sursei citate, în ultimii ani, atât mobilierul cât și vegetația au avut de suferit din cauza ciorilor.
„Ideea acestui proiect a pornit de la frustrarea acumulată a vizitatorilor parcului și a locatarilor zonelor adiacente față de prezența ciorilor în Cișmigiu. Deși în ultimii ani au fost făcute eforturi pentru spălarea mobilierului și a aleilor din Grădina Cișmigiu în sezonul cald, acestea sunt insuficiente și costisitoare. Vegetația, monumentele și mobilierul istoric au foarte mult de suferit din pricina ciorilor”, se mai arată în răspunsul PMB pentru Gândul.
Sursa citată mai arată că este necesar să se înțeleagă de ce vin ciorile în Cișmigiu.
„Pentru a găsi cele mai bune soluții pentru problema mizeriei cauzate de stolul de ciori care înnoptează (zilnic, între lunile iunie-noiembrie) în Grădina Cișmigiu e necesară înțelegerea, în primul rând, cauza migrației și comportamentul păsărilor. Un studiu de mediu (ornitologic) corect realizat ar putea furniza și cele mai bune soluții pentru îndepărtarea ciorilor din Grădina Cișmigiu”, mai transmit reprezentanții PMB.
Proiectul este de fapt o propunere din partea vizitatorilor și a locatarilor, și a primit peste o mie voturi de la bucureșteni, în cadrul unui proces numit „Bugetare Participativă”.
Potrivit consilierului general Adrian Vigheciu, Primăria nu ar trebui să investească într-un astfel de proiect.
„Primarul se plânge că nu are bani, dar aprobă astfel de proiecte. Mai bine ar investi în altceva, ar tăia crengile uscate care stau să cadă peste trecători”, a declarat Adrian Vigheciu pentru Gândul.
În ultimii ani, numărul de ciori din Parcul Cișmigiu a crescut foarte mult, iar o plimbare „de relaxare” pe aleile grădinii, în sezonul cald, poate fi o experiență total neplăcută din cauza excrementelor de la aceste păsări.