VIDEO | Mircea Geoană: Scutul antirachetă de la Deveselu este pur defensiv  și nu este conceput ca fiind un element agresiv la adresa Rusiei

Publicat: 27/01/2022, 21:10
Actualizat: 27/01/2022, 22:50

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a afirmat că alianța NATO este dispusă confirme o realitate pe care Rusia continuă să o distorsioneze și anume, scuturile antirachetă amplasate în România și Polonia, despre care Geoană afirmă ca sunt pur defensive și nu ar trebui să provoace tensiuni Kremlinului.

„Nu vreau să comentez documentul pe care Statele Unite l-a trimis Federației Ruse, deși în mod evident și vreau să salut modul impecabil în care Statele Unite și-au consultat și își consultă aliații. Nu am văzut o fisură în încrederea și în modul solidar în care am acționat în această perioadă și vreau să mulțumesc aliaților americani pentru modul impecabil în care au consultat aliații, inclusiv cu privire la documentul pe care l-au trimis în plan bilateral, așa cum, evident, și noi am negociat documentul NATO pe care l-am trimis Federației Ruse și este un consens al celor 30 de Aliați”, a explicat Mircea Geoană la B1 TV.

Geoană a afirmat că NATO este dispusă să confirme ceea ce afirmă de multă vreme că scuturile antirachetă amplasate în România și Polonia sunt pur defensive și în niciun caz nu au au fost concepute un element agresiv la adresa Federației Ruse.

„Ce pot să spun eu, pentru că nu pot comenta documentul trimis de Statele Unite, este ceea ce am spus de fiecare dată. Suntem dispuși să confirmăm o realitate pe care Federația Rusă continuă să o distorsioneze. Scutul antirachetă de la Deveselu, instalațiile din Polonia, instalațiile din Spania, pentru că registrul acesta este mai larg decât România și Polonia, este pur defensiv  și nu este conceput ca fiind un element agresiv la adresa Federației Ruse”.

Secretarul NATO a precizat că aceste sisteme antirachetă sunt destinate protecției împotriva unor riscuri de natură balistică dinspre Orientul Mijlociu.

„El a fost amplasat în România și geografia României este cea care a indicat că aceste sisteme antirachetă sunt destinate protecției împotriva unor riscuri de natură balistică dinspre Orientul Mijlociu. Pentru că, oricât de incandescentă ar fi situația pe Flancul Estic al NATO, noi suntem, ca Alianță, cu o privire de 360 de grade. Este mai greu în est acum, da, dar asta nu înseamnă că din sud nu sunt riscuri la adresa securității noastre”, a mai spus Mircea Geoană.

De asemenea, el a declarat că NATO nu va da înapoi în misiunea de a-și apăra aliații în cazul unui conflict militar.

NATO este extrem de hotărâtă să își apere Aliații, însă este la fel de dispusă să implementeze măsuri de transparență și de creștere a încrederii, acesta fiind de altfel „esența propunerilor” formulate către Federația Rusă, a continuat secretarul general adjunct al Alianței Nord-Atlantice.

„Da, dacă este nevoie de elemente de transparență și de creștere a încrederii cu privire la veridicitatea și autenticitatea declarațiilor repetate pe care le-am făcut și noi la NATO, și aliații români, și aliații americani, nu văd o problemă în a avea elemente de creștere a încrederii și în discuția cu Federația Rusă. Vă spun asta ca om care a lucrat pentru acest sistem de când eram ambasador la Washington și alergam pe holurile Congresului, arătându-le hărți cu privire la riscul de atacuri dinspre Orientul Mijlociu. Suntem extrem de hotărâți să ne protejăm Aliații, asta vom face și o facem în mod constant, dar suntem la fel de dispuși să avem măsuri de transparență și creștere a încrederii. Aceasta este esența propunerilor pe care le-am făcut Federației Ruse”, a arătat Mircea Geoană.

Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Când scăpăm de vortexul polar şi ninsori. Jumătate din ţară, paralizată de zăpezi
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligație pentru șoferi. Regulă pentru cei cu mașini second-hand. Se verifică neapărat
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Noor Inayat Khan, prințesa spioană. A strigat „Libertate” înainte să fie împușcată în cap de...