Mortalitatea infantilă s-a dublat în ultimii doi ani, în România. Județul Satu Mare are o rată a mortalității copiilor de sub un an de 5 ori mai mare decât Capitala

Mortalitatea infantilă s-a dublat în ultimii doi ani, în România. Județul Satu Mare are o rată a mortalității copiilor de sub un an de 5 ori mai mare decât Capitala
FOTO - caracter ilustrativ: Mediafax Foto/Alexandru Florescu
Publicat: 02/02/2022, 18:30
Actualizat: 02/02/2022, 18:33

Mortalitatea maternă s-a dublat în ultimii doi ani, deși rata mortalității infantile este în ușoară scădere în ceea ce privește media pe țară, de la 5,8 la mie în 2019 la 5,6 la mia de copii născuți vii, în 2020, disparitățile dintre județe sunt mari: în județul Satu Mare, rata mortalității copiilor sub un an (11,1 la mie) este de cinci ori mai mare decât în București (2,4 la mia de copii născuți vii).

Mai mult, mortalitatea maternă a cunoscut o creștere exponențială: de la 8,5 la suta de mii de mame, în 2018, la 16,1 la suta de mii, în 2020. În cifre absolute, am avut 18 mame care au murit la naștere în 2018, 20 în 2019 și 32 în 2020.

Conform datelor finale centralizate de Institutul Național de Statistică (INS) pentru anul 2020, două județe, Satu Mare și Tulcea, depășesc rata de 10 la mie, în ceea ce privește copiii care au murit înainte de a împlini un an.

Top județe cu cea mai mare rată a mortalității infantile:

  • Satu Mare – 11,1 la mia de copii născuți vii;
  • Tulcea – 10 la mia de copii născuți vii;
  • Olt – 9,6 la mia de copii născuți vii.

Top județe cu cea mai mica rată a mortalității infantile:

  • Municipiul București – 2,4 la mia de copii născuți vii;
  • Vaslui – 3 la mia de copii născuți vii;
  • Buzău – 3,4 la mia de copii născuți vii.

„Disparitățile dintre județe arată că accesul la serviciile publice de sănătate este inegal, iar maternitățile sunt inegal dotate cu aparatură medicală performantă, care să-i ajute pe medici să trateze și salveze nou-născuții prematur sau cu patologii complexe. Salvați Copiii România a extins programul de combatere a mortalității infantile și a demarat lucrări de reabilitare a secțiilor de Terapie Intensivă și a sălilor de naștere, unde e nevoie de dotare corespunzătoare”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Organizația „Salvați Copiii” întărește programul de dotare și reabilitare a maternităților și secțiilor de pediatrie

Organizația Salvați Copiii România a accelerat în 2021 programul de dotare a unităților medicale și a continuat oferirea de servicii integrate (medicale, sociale, educaționale) în zone defavorizate la nivel național.

Astfel, anul trecut au fost dotate 24 de spitale cu aparatură și echipamente medicale în valoare de 1.254.000 euro. Au fost achiziționate 92 de echipamente performante, consumabile, mobilier medical, rampe de oxigen etc.

Numai în București, 6 unități medicale au primit aparatură și echipamente medicale în valoare totală de 742.398 de euro.

Astfel, au fost donate Spitalului „Grigore Alexandrescu” din capitală două ambulanțe performante și aparatură medicală de ultimă generație.

Totodată, Salvați Copiii a renovat și modernizat integral secția Obstetrică-Ginecologie I a Maternității Polizu și a demarat un amplu proces de reabilitare a Blocului Operator și a Secției de Terapie Intensivă ale aceleiași unități medicale, pentru care redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit este o sursă vitală de finanțare.

În ultimii 11 ani, Salvați Copiii România a investit peste șapte milioane de euro în dotarea a 102 unități medicale din toate județele țării cu 940 de echipamente medicale, care au ajutat la supraviețuirea și tratarea a peste 140.000 de copii.

O parte din aceste fonduri a fost colectată prin solidaritatea socială, a celor care au înțeles că sprijinirea spitalelor din România este o prioritate socială.

3,5% din impozitul pe venit, sursă de viață pentru copii

Pentru că viața și sănătatea copiilor depinde de investiția pe care o facem în unitățile medicale, Salvați Copiii România lansează un apel pentru redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit către o cauză vitală: modernizarea și dotarea cu echipamente performante a maternităţilor și secțiilor de pediatrie din România.

Pentru anul 2022, au solicitat ajutorul:

  • Botoșani, Spitalul Municipal Dorohoi, Compartimentul Neonatologie;
  • Brașov, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Brașov – secția ATI;
  • București, Secția Clinică de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă și Arsuri din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”;
  • Galați – Spitalul Orășenesc Tg. Bujor;
  • Harghita, Spitalul Județean de Urgență Miercurea-Ciuc;
  • Hunedoara, Spitalul Județean Deva;
  • Hunedoara, Spitalul de Urgență Petroșani;
  • Maramureș, Spitalul Municipal Sighetu Marmației;
  • Mureș, Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu-Mureș;
  • Tulcea, Spitalul Orășenesc Măcin;
  • Călărași, Spitalul Județean Călărași, Secția Pediatrie.

Toți cei care doresc să se implice pot trimite formularul de redirecţionare a 3,5% din impozitul pe venit pe adresa [email protected], pentru dotarea maternităților și secțiilor de pediatrie din România cu echipamente medicale performante.

Termenul limită de depunere este 25 mai 2022, iar formularul se poate descărca de pe www.salvaticopiii.ro/redirecționează.

Contact Salvați Copiii România: Ștefania Mircea, Coordonator program, [email protected] , 0745.375.148.

Organizaţia Salvaţi Copiii, de 32 de ani în beneficiul copilului din România

De 32 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România.

Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societate și autoritatea publică, în beneficiul copilului.

În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului.

Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor.

Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg.

În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viaţa acestora.

Peste 2.920.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Taxă nouă pentru cei care stau la bloc. A izbucnit un scandal de proporții: E...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal