Un avion al companiei Wizz Air, care a plecat sâmbătă dimineața de la Iași spre orașul danez Billund a fost nevoit să revină la Iași după ce aeronava a lovit o pasăre.
Astfel, echipajul aflat la bord a luat decizia de a reveni la Iași ca urmare a incidentului, informează G4Media.
Aeronava a decolat de la Iași la ora 06:20.
Potrivit directorului Aeroportului Iași, Romeo Vatră, aeronava a lovit o pasăre, motiv pentru care echipajul a decis că este mai prudent să revină în capitala Moldovei.
Acesta a explicat că avionul a fost verificat de specialiști la revenirea la Iași și a decolat ulterior în siguranță.
„Asta este procedura. Piloţii iau decizia, pentru că e riscant să continue zborul. Ei nu ştiu dacă e vreo defecţiune sau nu şi atunci e mai sigur să revină. Aparatul a revenit la Iaşi, s-au făcut verificări, apoi a decolat în siguranţă. Din câte am aflat, niciun pasager nu a avut probleme”, a declarat directorul aeroportului din Iaşi, Romeo Vatră.
Avionul a ajuns, în cele din urmă la destinație, însă a înregistrat o întârziere de trei ore și 40 de minute, potrivit sursei citate.
Flightradar arată că avionul a ajuns deasupra Ucrainei, înainte de a se întoarce la Iași.