Dosar penal deschis de Parchetul General în cazul tezei de doctorat a lui Nicolae Ciucă. Sunt suspiciuni de plagiat

Dosar penal deschis de Parchetul General în cazul tezei de doctorat a lui Nicolae Ciucă. Sunt suspiciuni de plagiat
Premierul României, Nicolae Ciucă (FOTO - gov.ro)
Publicat: 10/02/2022, 10:30
Actualizat: 10/02/2022, 10:46

Un dosar penal in rem a fost deschis la Parchetul General în cazul tezei de doctorat a lui Nicolae Ciucă, fiind făcute cercetări pentru că există suspiciuni de plagiat, au spus pentru GÂNDUL, oficiali din cadrul unității de parchet.

Conform sursei citate, se fac cercetări cu privire la fapte, nu la persoane, iar dosarul este instrumentat de procurorii de la Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

Infracțiunea vizată este cuprinsă în Legea privind drepturile de autor, art.197 alineatul 1, pentru care se pedepsește de la 6 luni la 3 ani sau amendă.

Dosarul a fost dechis în 27 ianuarie 2022, surse judiciare spunând pentru GÂNDUL că la baza ar există o sesizare, însă nu se știe dacă e vorba de o persoană fizică sau juridică ce ar fi făcut acest demers.

În această cauza au fost ridicate deja documente de la Universitatea Națională de Apărare și urmează că în perioada următoare fie citați la parchet și premierul, dar și coordonatorul doctoratului și membrii comisiei de la universitate.

La jumătatea lunii ianuarie, jurnalista Emilia Șercan a afirmat în spațiul public că teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă ar cuprinde părți întregi copiate din alte lucrări de doctorat.

„Teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă, în baza căreia a devenit doctor în Științe militare în 2003, este plagiată.

Astăzi pot să prezint dovezile adunate cu multă migală care atestă că cel puțin 42 de pagini din totalul de 138 ale tezei sunt plagiate.

Conținutul din cel puțin 19 pagini a fost plagiat din alte două teze de doctorat susținute anterior la Universitatea Națională de Apărare “Carol I” (UNAP), una dintre ele coordonată chiar de îndrumătorul premierului.

Dincolo de plagiatul în sine, lucrarea nu este un produs de cercetare științifică. Nu are o metodologie, un corpus și o cercetare propriu-zisă.

Accesul la teză l-am primit în decembrie 2021, după trei solicitări scrise făcute la Biblioteca Națională începând cu luna mai 2021. Săptămâna trecută am primit acces și la Biblioteca UNAP.

Într-o declarație pe care premierul Nicolae Ciucă mi-a transmis-o aseară, susține că teza sa de doctorat “a fost întocmită în concordanță cu cerințele legale existente la momentul respectiv”.”,  a scris Emilia Șercan, pe Facebook.

Ulterior, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”(UnAp) a anunțat, în 18 ianuarie, că a inițiat demersurile legale, prin intermediul Comisiei de etică universitară, de verificare a respectării standardelor de calitate și de etică universitară în cazul tezei de doctorat a premierului Nicolae Ciucă. Cererea a fost făcută chiar de către prim-ministru, după ce jurnalista de investigații Emilia Șercan l-a acuzat de plagiat.

Adina Anghelescu
Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor '90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat mai mult
Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Exclusiv. Călin Georgescu: România e o colonie cu cetățeni sclavi
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Marii producători de mașini, nevoiți să plece de pe cea mai mare piață auto din...