Fosta judecătoare Corina Michaela Jîjîie a contestat la Curtea de Apel Ploiești, în contencios administrativ, decizia de plagiat a comisiei CNATDCU privind teza de doctorat.
Fostul magistrat a scris teza de doctorat “Prevenirea și combaterea criminalității în domeniul mediului înconjurător”, coordonator prof. univ. dr. Gheorghe TOMA, din cadrul Academiei Naționale de Informații ”Mihai Viteazul” (ANIMV).
În urmă cu aproape 3 ani, în anul 2019, comisia de etica a ANIMV a primit o sesizare cu privire la suspiciunea de plagiat a lucrării semnate de Jîjîie, suspiciune care s-a confirmat și a avut drept consecință retragerea titlului de doctor în anul 2020.
Nemulțumită de decizie, Jîjîie a contestat inițial la CNATDCU retragerea titlului de doctor, însă fără rezultat, pentru ca mai apoi să se adreseze instanței, în cazul de față Curții de Apel Ploiești.
Contestația a fost înregistrată la secția de contencios administrativ în noiembrie 2021, iar la ultimul termen de judecată, din data de 8 februarie 2022, instanța a stabilit să adimtă cererea de seizare a Curţii Constituţionale prin care se solicită excepţia de neconstituţionalitate ”a dispoziţiilor art.170 alin.1 lit.b din Legea nr.1/2011 privind educaţia naţională, raportat la dispoziţiile art.1 alin.5, art.21, art.52 şi art.126 alin.2 din Constituţia României. Amână cauza la data de 22.03.2022, ora 12,30 în vederea administrării probatoriului”, se arată pe portalul instanțelor de judecată.
Surse judiciare citate de publicația Ziarulincomod spun că solicitarea adresată CCR ar viza legalitatea constituirii comisiei care verifică tezele de doctorat. În condițiile în care CCR îi va da dreptate magistratului, decizia ar produce urmări importante în mediul academic românesc.
Fosta judecătoare s-a remarcat prin faptul ca a fost primul magistrat care a dispus arestarea unui coleg de la instanță suprema.
Magistratul s-a pensionat în anul 2015.