Îndrăgostiţii părăsiţi au acum posibilitatea să se răzbune de Valentine’s Day, numind un gândac după fostul lor partener. Ideea aparține reprezentanților unei grădini zoologice din Marea Britanie, relatează Reuters.
Propunerea a devenit virală, și sute de solicitări din toate colţurile lumii au ajuns la Hemsley Conservation Centre, sud-estul Angliei, care conduce proiectul destinat strângerii de fonduri.
„Dacă ai avut o despărţire extrem de urâtă şi ai nevoie de un imbold, este o modalitate bună de a face un lucru haios singur sau cu prietenii tăi”, a afirmat responsabilul proiectului, Henry Weedon citat de Reuters.
Centrul a afirmat că este deschis de asemenea să primească nume de politicieni pentru proiectul „Roach Board”.
„Toate numele sunt binevenite şi totul este destinat pentru a strânge bani pentru proiecte pe care le facem aici, la gradina zoologică”, a mai spus Weedon.