Preşedintele american Joe Biden şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski au convenit să continue „diplomaţia” şi „descurajarea” ca răspuns la amenințările Rusiei, într-o convorbire telefonică pe care au avut-o duminică şi care a durat aproximativ 50 de minute, a anunţat Casa Albă.
„Cei doi lideri au căzut de acord asupra importanţei de a continua diplomaţia şi descurajarea ca răspuns la acumularea militară a Rusiei la frontierele Ucrainei”, potrivit unui comunicat al Administraţiei americane preluat de agenţiile internaţionale de presă.
Joe Biden a promis din nou un răspuns „rapid şi decisiv” al SUA, în coordonare cu aliaţii săi, în cazul unui atac rusesc, şi l-a asigurat pe preşedintele ucrainean de angajamentul Washingtonului faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei.
Convorbirea a avut loc la o zi după ce Biden a vorbit la telefon cu preşedintele rus Vladimir Putin, în timp ce eforturi diplomatice intense continuă pentru a evita un război.