A murit „deputatul moților”, Corneliu Olar. Motivul pentru care parlamentarul PNL a decedat la 62 de ani

A murit „deputatul moților”, Corneliu Olar. Motivul pentru care parlamentarul PNL a decedat la 62 de ani
Sursa: facebook PNL Alba
Publicat: 15/02/2022, 09:47
Actualizat: 15/02/2022, 09:50

A murit deputatul PNL Corneliu Olar, parlamentarul PNL în vârstă de 62 de ani pierzând lupta cu o boală incurabilă.

Anunţul a fost făcut de grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor.

Deputatul era internat, de ceva vreme într-un spital din București. El fusese transferat la o unitate medicală din Alba pentru a fi mai aproape de familie, scrie alba24.ro.

În luna aprilie, Corneliu Olar ar fi împlinit 63 de ani. El a fost deputat PDL între 2008 și 2012, iar, ulterior, din 2016 până în prezent a fost parlamentar din partea PNL.

Corneliu Olar era considerat deputatul moților, fiind cel care a inițiat mai multe legi care să îi ajute locuitorii din această zonă. Unul dintre proiectele legislative se numește Legea Moților.

Colegii de la PNL Alba au trasmis, marți, un mesaj de condoleanțe.

„Cu adâncă tristețe, vă anunțăm decesul colegului nostru, Corneliu Olar – Deputatul Moților. Încă nu s-a inventat dicționarul cu toate cuvintele care să descrie loialitatea și atașamentul pe care Corneliu Olar le-a avut față de Țara Moților, de oamenii de aici, de cei care l-au făcut să dea, întotdeauna, totul, chiar până-n ultima clipă. Dincolo de chipul care n-a ascuns niciodată nimic, de omul care a spus mereu lucrurilor pe nume, rămân munca și realizările celui care n-a căutat niciodată gloria, dar va fi pomenit și amintit pentru totdeauna ca „Deputatul Moților”. Dumnezeu să-l odihnească!”, a scris sursa citată.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Afacerea deschisă de Vlad în Capitală: a început cu un spaţiu mic, iar după 6...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Șoferii vor conduce însoțiți, deși au obținut permis auto. Se schimbă Codul Rutier în România
Secretele averii lui Alexandru Arșinel. Cum au fost împărțiți banii
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Aplicația Google Essentials, lansată pentru utilizatorii de Windows