Vladimir Chizhov – reprezentantul permanent al Federației Ruse pe lângă Uniunea Europeană – a declarat, în timpul unui interviu, că Rusia nu va invada Ucraina decât dacă va fi provocată. În contextul tensionat de la granița Ucrainei cu Rusia, o astfel de declarație lasă loc ”speculațiilor”, afirmă analiștii politici.
Ambasadorul Rusiei la UE – ocupă această funcție din 2005 – a transmis că Moscova ar avea dreptul de a lansa un ”contraatac” în cazul în care dacă va simți că trebuie să protejeze cetățenii ruși care trăiesc în estul Ucrainei .
Vladimir Chizhov a respins, pe de altă parte, temerile occidentale cu privire la un conflict iminent, afirmând că numărul militarilor ruși de la granița cu Ucraina este doar echivalent cu cel al exercițiului militar Zapad 21, desfășurat în luna septembrie a anului 2021, iar atunci ”nimeni nu a spus nimic”.
”Nu vom invada Ucraina decât dacă suntem provocați să facem asta. Dacă ucrainenii lansează un atac împotriva Rusiei, nu ar trebui să fie nimeni surprins dacă vom contraataca. Sau dacă încep să ucidă cetățeni ruși oriunde – Donbas sau oriunde”, a spus Vladimir Chizhov într-un interviu pentru The Guardian.
În ultimele zile, oficiali ai SUA și Marii Britanii au avertizat că Rusia și-a plasat trupele în ”poziție de atac”, iar invadarea Ucrainei este ”iminentă”. Totuși, un astfel de pas decisiv ordonat de Vladimir Putin ar trebui să aibă la bază un motiv întemeiat, iar anliștii militari sunt de părere că autoproclamatele republici Donețk și Lugansk, din estul Ucrainei, ar putea cere o intervenție a trupelor rus pntru ca acestea să împiedice o ”criză umanitară” fără precedent.
Într-un astfel de scenariu, trupele ucrainene ar ataca republicile autoproclamate, iar Rusia și-ar rezerva dreptul de a interveni pentru a proteja viețile cetățenilor de origine rusă.
Vladimir Chizhov a descris afirmațiile că trupele ruse se află deja în regiunea Donbas ca fiind o ”minciună”. Numai că ambasadorul Rusiei la UE a avertizat că o escaladare bruscă a conflictului de acolo sau o ”provocare” ucraineană ar putea precipita acțiunile Kremlinului.
”Ceea ce vreau să spun prin provocare este că ei pot organiza un incident împotriva autoproclamatelor republici din Donbas, provocându-le și apoi lovindu-le din toate puterile, provocând astfel Rusia să reacționeze pentru a evita catastrofa umanitară la granițele sale”, a mai precizat Vladimir Chizhov.
Există două proiecte de rezoluți în Duma de Stat – camera inferioară a Parlamentului Rusei – prin care Moscova ar putea recunoaște independența autoproclamatelor republici Donețk și Lugansk din estul Ucrainei.
Într-o astfel de situație, Rusia ar putea interveni, militar, pentru a proteja interesele cetățenilor ruși, cu atât mai mult cu cât este anticipată o reacție fermă a Ucrainei, țară care și-ar vedea, din nou, știrbită integritatea teritorială. Și asta cu atât mai mult cu cât, în 2014, Rusia a anexat Peninsula Crimeea.
”Problema este extrem de importantă și responsabilă. Washingtonul intensifică tensiunile, furnizează arme Ucrainei împreună cu țările europene, Kievul continuă să nu respecte acordurile de la Minsk. Toate acestea reprezintă amenințări și riscuri pentru viața cetățenilor și compatrioților noștri care trăiesc în Lugansk și Donețk. Vedem că preşedintele(n.red. – ucrainean) Zelenski ignoră Acordurile de la Minsk(n.red – pentru soluţionarea conflictului din Donbas). NATO vrea să ocupe Ucraina. Şi una, şi cealaltă pot rezulta într-o tragedie. Nu putem permite acest lucru”, a declarat preşedintele Dumei de Stat, Veaceslav Volodin, potrivit Interfax.
Citește și: