GÂNDUL NEWS. Masca în aer liber, neconstituțională (VIDEO)

Publicat: 15/02/2022, 20:30

În fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 20:30, vezi cele mai importante știri ale zilei, la GÂNDUL NEWS, o emisiune digitală menită să îți aducă în față cele mai interesante cinci subiecte ale momentului.

1. Masca în aer liber, neconstituțională

Este decizia judecătorilor Curții Constituționale, după ce un student a făcut o sesizare prin care a contestat amenda primită. Astfel, actul normativ care prevede că pe durata stării de alertă, purtarea măștii de protecție este obligatorie în spațiile publice, comerciale, în mijloacele de transport în comun și la locul de muncă este neconstituțional. Asta pentru că guvernul a încălcat procedura legislativă. Decizia CCR a fost luată în unanimitate de voturi și este definitivă și general obligatorie. În aceste condiții, toate amenzile care au fost aplicate începând cu noiembrie 2020 ar putea fi anulate. (Mai multe detalii, aici…)

2. Televizoarele vor fi scoase din programul „Rabla pentru electrocasnice”

Asta pentru că, potrivit ministerului, programul și-a atins ținta, adică au fost eliminate aparatele vechi, consumatoare de energie. În plus, Ministrul Mediului vrea să reducă termenul de valabilitate al voucherului. Asta după ce s-a constatat că foarte mulți români nu folosesc tichetele obținute. Astfel, voucherul ar putea fi valabil doar 7 zile și nu 15, așa cum era până acum. Proiectul a fost pus, deja, în dezbatere publică, iar după 10 zile se va lua o decizie. Prioritatea ediției din acest an este direcționarea bugetului de 100 de milioane de lei către înlocuirea electrocasnicelor cu consum ridicat de energie. (Mai multe detalii, aici…)

3. Accesul animalelor de companie pe plajă, permis prin lege, însă doar în anumite condiții

Turiștii vor putea veni cu patrupedele pe plajele din țară cu condiția ca acestea să fie ținute în zgardă, ham și lesă. Totodată, stăpânii trebuie să aibă cu ei pungi și să strângă în urma animalelor. Cei care nu vor respecta regulile vor fi amendați cu sume cuprinse între 1.000 și 10.000 de lei. Pe durata sezonului estival, însă, accesul se va face doar cu acordul operatorilor de plaje. Legea a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, și va merge la promulgare. (Mai multe detalii, aici…)

4. Criza imunoglobulinelor din România ar fi fost provocată

Consiliul Concurenței acuză șase companii farmaceutice din Elveția, Germania, Belgia și Italia că au format un cartel care a șantajat statul român să renunțe la o taxă, prin privarea bolnavilor de tratamentul vital. Problemele au apărut în 2016 când mai mulţi producători au retras medicamentele de pe piaţă pentru că nu s-au înţeles la preţ, iar criza s-a acutizat în iulie 2017. Cele șase companii au fost amendate de Consiliul Concurenței cu echivalentul sumei de 71 milioane de euro. (Mai multe detalii, aici…)

5. România riscă să intre în recesiune!

Institutul Național de Statistică (INS) a anunțat că economia României a crescut sub așteptări în 2021. Și deși datele arată o creștere mai mare decât cea bugetată, Guvernul ar trebui să ia măsuri pentru a stimula economia. Produsul Intern Brut s-a redus cu 0,5% în perioada octombrie-decembrie față de trimestrul anterior. Aceleași date arată și că la nivelul întregului an, România a înregistrat o creștere economică de 5,6%, sub așteptările inițiale de 7%.

Oana Zvobodă
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Oana Zvobodă a debutat în presă la televiziunea PrimaTV, în anul 2017. Între mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Serialul fenomen revine pe Netflix. Noul sezon, peste câteva zile. Video
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Irina Loghin reacționează dur la zvonurile cu privire moartea Mariei Ciobanu: ”Unii deja m-au pus...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Orașul distrus pentru că s-a răzvrătit împotriva Romei „a rămas nelocuit timp de peste 170...