Președintele Joe Biden susține că SUA este gata să răspundă decisiv la un atac rusesc in Ucraina, care este încă o posibilitate reală. El a afirmat că diplomația este cea mai bună soluție pentru dezescaladarea crizei de la granițele Ucrainei.
„Evenimentele din ultimele săptămâni au arătat că aceasta trebuie să fie în continuare abordarea noastră. Vreau să le spun astăzi americanilor care situația de pe teren.
Alături de aliații și partenerii noștri, administrația prezidențială a luat măsuri continue de diplomație. Am vorbit de curând cu Putin și i-am arătat că suntem gata să desfășurăm activități la nivel înalt pe plan diplomatic pentru a ajunge la o înțelegere cu națiunile europene, Rusia și SUA pentru problemele de siguranță dacă așa dorește”, a declarat Joe Biden.
Liderul de la Washington a afirmat că a convenit cu Vladimir Putin să continue pe calea diplomației și chiar a venit cu noi idei pentru a detensiona situația de la granițele Ucrainei.
„Am convenit alături de președintele Putin echipele noastre să continue aceste demersuri. Guvernul rus a propus ieri continuarea eforturilor diplomatice. Am venit cu niște idei concrete în climatul de securitate din Europa, noi măsuri de control pentru arme, de transparență, noi măsuri de stabilitate strategică care se aplică tuturor părților din NATO și din Rusia.
Totodată, el a subliniat importanța dreptului la suveranitate și integritate teritorială.
„Suntem gata să facem activități clare care să ducă mai departe elementele de securitate, dar nu vom sacrifica principiile – dreptul la suveranitate, integritate teritorială. Țările au libertatea să-și stabilească singure acțiunile și să aleagă cu cine se asociază”, a spus președintele SUA.
„Ministrul rus al Apărării a arătat azi că o parte din trupe își părăsesc pozițiile din apropierea Ucrainei. Ar fi un lucru bun, dar încă nu am verificat dacă se întâmplă așa. Dar pare că acestea rămân într-o poziție amenințătoare”, a spus el.
Președintele SUA a subliniat clar că în cazul unei invazii a rușilor în Ucraina, proiectul Nord Stream 2 va fi complet blocat, iar costurile totale vor fi uriașe pentru Federația Rusă.
”În cazul unei invazii, conducta Nord Stream 2 nu va fi pusă în funcțiune.“
De asemenea el a precizat că flancul Estic al NATO va fi întărit în cazul în care Putin ordonă atacul și Rusia va suporta consecințe pe termen îndelungat.
„Vom întări prezența NATO pe Flancul Estic în cazul unei invazii. Nu vream o confruntare cu Rusia, dar dacă Rusia atacă cibernetic SUA sau oricare aliat, inclusiv Ucraina, suntem pregătiți să luptăm. Ne opunem unei agresiuni și suntem pregătiți să impunem sancțiuni dure împotriva regimului lui Vladimir Putin. Vor fi consecințe pe termen lung. Costurile vor fi imense pentru Rusia în cazul unui atac împotriva Ucrainei. Federația Rusă va fi condamnată de comunitatea internațională. Rusia are mai multe de 150.000 de trupe care înconjoară Ucraina“, a spus Biden.
Biden a ținut să precizeze că SUA nu reprezintă o amenințare pentru Rusia, ba chiar îi aduce aminte lui Putin că cele două națiuni au luptat împreună în al Doilea Război Mondial.
„Statele Unite și NATO nu sunt o amenințare pentru Rusia. Nu avem rachete în Ucraina și nici nu vrem să le ducem acolo. Le transmit rușilor că nu suntem dușmanii lor. Am luptat împreună în al doilea război
„Dacă Rusia invadează în zilele care urmează, costul uman și economic pentru Rusia va fi enorm. Lumea nu va putea uita că Rusia a ales să pornească un război sângeros și fără rost”, a spus liderul de la Casa Albă.
Președintele SUA a punctat ferm că „orice atac împotriva unui aliat NATO va fi un atac împotriva noastră și vom răspunde puternic”.
Reacția Occidentului va fi una puternică.Vom alia lumea occidentală în spatele nostru și vom lua măsurile pe care nu le-am luat la invazia Ucrainei. Nu vom trimite soldați în Ucraina. NATO își va apăra însă ferm teritoriul. Orice atac împotriva unui aliat NATO; va fi un atac împotriva noastră și vom răspunde puternic”, a declarat Joe Biden.