Cum faci radierea auto și ce acte sunt necesare. Cum procedezi dacă mașina a fost furată, nu o mai folosești sau ai vândut-o în afara țării

Cum faci radierea auto și ce acte sunt necesare. Cum procedezi dacă mașina a fost furată, nu o mai folosești sau ai vândut-o în afara țării
Plăci cu numere de înmatriculare românești din perioada 1920 – 1990 / Sursa: DRPCIV - caracter ilustrativ
Publicat: 18/02/2022, 10:15

Când o mașină este prea veche și nu mai poate fi folosită în siguranță pe drumurile publice sau când este vândută în străinătate, proprietarul este obligat, conform legii, să o radieze, asta dacă nu vrea să plătească impozite și să încheie o asigurare de răspundere civilă auto obligatorie (RCA). Pentru ambele situații, există o procedură și un set de acte care trebuie depuse, în funcție de situația în care se află autovehiculul, la Direcția de Taxe și Impozite din cadrul primăriei de care aparține, pentru radierea fiscală, respectiv la Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

  • În ce situații poți solicita radierea auto
  • Cum se face radierea auto
  • Cum se comunică radierea din circulație
  • Ce acte sunt necesare pentru radierea fiscală
  • Ce acte sunt necesare pentru radierea din circulație
  • Ce acte sunt necesare pentru radierea din circulație în cazul scoaterii definitive a vehiculului din România (export)

Numai în luna ianuarie au fost radiate peste 5.200 de vehicule, conform statisticilor oficiale ale Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), care includ autoturisme, remorci, autoutilitare sau chiar motociclele și autovehicule speciale, precum cele funerare.

La 31 decembrie 2021, parcul auto al României era format din peste 9,6 milioane de vehicule, dintre care peste 7,6 milioane de autoturisme.

Legislația RCA impune ca persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării sau înregistrării în România, precum și tramvaie, să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a prejudiciilor produse prin accidente de vehicule.

De amintit că, atât timp cât sunt înmatriculate, toate vehiculele trebuie să fie asigurate, indiferent dacă nu sunt folosite până în momentul în care sunt radiate, potrivit legislației, întărite printr-o decizie a Curții Europeane de Justiție (CJUE), de anul trecut. Principalul argument din spatele deciziei este că proprietarii acestor mașini pot oricând să iasă cu ele în trafic și să îi pună în pericol pe ceilalți șoferi sau pot chiar să provoace daune în timp ce sunt staționate în afara drumurilor publice.

În ce situații poți solicita radierea auto

Pașii pe care proprietarii de vehicule trebuie să îi facă sunt previzuți în Ordinul ministrului Administației și Internelor nr. 1.501 din 13 noiembrie 2006, cu modificările ulterioare, privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor.

Astfel, la Capitolul VI, „Radierea din circulație a vehiculelor”, art. 24, se prevede că proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate pot depune o cerere privind radierea din circulație dacă fac dovada depunerii acestora într-un spațiu adecvat.

Proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din circulație în termen de 30 de zile de la data:

  • a) când vehiculul a fost dezmembrat, casat sau predat unei unități specializate, în vederea dezmembrării;
  • b) scoaterii definitive din România a vehiculului;
  • c) declarării furtului vehiculului;
  • d) trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane.

Cum se face radierea auto

Vehiculul declarat, prin dispoziție a autorității administrației publice locale, fără stăpân ori abandonat se radiază din oficiu în termen de 30 de zile de la primirea dispoziției respective.

În cazul vehiculului pentru care Poliția Rutieră a dispus radierea din circulație, aceasta se aplică de la data comunicării măsurii.

Situația vehiculelor radiate se comunică electronic, lunar, de către autoritatea care a efectuat-o la organul fiscal al autorității publice locale.

Acest ultim alineat a fost schimbat în acum doi ani, în prima fază a pandemiei de COVID-19 și are legătură cu programul Rabla.

Potrivit unui comunicat al DRPCIV, începând cu data de 26 martie 2020, operațiunea de radiere din circulație a unui vehicul uzat, participant în cadrul Programului de stimulare a înnoirii parcului auto național „Rabla”, va fi efectuată din oficiu de către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor care a efectuat înmatricularea acestuia, în baza transmiterii către această instituție a certificatului de distrugere, în format electronic, de către operatorul economic autorizat care a emis acest document.

Cum se comunică radierea din circulație

Dovada radierii din circulație a unui vehicul aflat în această situație va fi transmisă, de îndată, titularului înmatriculării, la ultima adresă de domiciliu existentă în Registrul Național de Evidență a Permiselor de Conducere și a Vehiculelor Înmatriculate.

„Finalitatea acestui demers va fi reprezentată de efectuarea operațiunii de radiere din circulație a vehiculelor, fără a mai fi necesară prezentarea, de către proprietari, la ghișeele Serviciilor Publice Comunitare Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, a documentelor prevăzute de art. 25 al O.M.A.I. nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor, cu respectarea termenelor stabilite în legislația aplicabilă Programului de stimulare a înnoirii parcului auto național”.

Potrivit legii, radierea se efectuează de către autoritatea care a efectuat înmatricularea pe baza depunerii certificatului de înmatriculare sau de înregistrare și a plăcuțelor cu număr de înmatriculare ori de înregistrare, după caz, a cărții de identitate a vehiculului (doar pentru vehiculele înmatriculate după 1 iulie 1993), a certificatului de atestare fiscală, precum și a documentelor care atestă faptul că a intervenit una dintre situațiile prevăzute la art. 24 alin. (1)-(4).

Legislația prevede că, în cazul vehiculelor înmatriculate anterior datei de 1 iulie 1993, care dețin certificate de înmatriculare și numere de înmatriculare modele vechi sau care au o vechime de fabricație mai mare de 30 de ani, radierea se poate efectua în baza unei declarații pe propria răspundere a titularului înmatriculării ori a moștenitorilor legali ai acestuia, care să ateste că vehiculul a fost dezmembrat sau retras definitiv din circulație și nu mai circulă pe drumurile publice.

Prin excepție, în cazul vehiculelor aflate situația de a fi scoase definitiv din țară, radierea poate fi efectuată și din oficiu, numai în baza notificării primite de la autorități competente sau operatori economici autorizați să emită certificatul de distrugere, care atestă faptul că vehiculul a fost definitiv scos din uz. În cazul celor aflate în situația prevăzută la art. 24 alin. (2) lit. b), radierea poate fi efectuată și la solicitarea titularului certificatului de înmatriculare sau, după caz, din oficiu, numai în baza notificării primite de la autorități competente, care atestă faptul că vehiculul a fost înmatriculat permanent în alt stat.

Ce acte sunt necesare pentru radierea fiscală

Direcțiile de Taxe și Impozite se ocupă de radierea fiscală, după care urmează pașii pentru radierea din circulație, dacă este cazul.

Certificatul de atestare fiscală pentru înstrăinarea bunului trebuie solicitat înainte de întocmirea actelor de înstrăinare, sub condiția achitării obligațiilor fiscale către bugetul local.

Printre documentele cerute de direcțiile din cadrul primăriilor se numără:

  • declarație pentru scoaterea din evidență a mijlocului de transport;
  • declarație pe propria răspundere;
  • cerere pentru eliberarea certificatului de atestare fiscală;
  • actul de identitate al solicitantului (în copie și in original);
  • cartea de identitate a vehiculului (CIV);
  • actul care atestă înstrăinarea vehiculului – poate fi factura fiscală, contract de înstrăinare – dobândire, donație ș.a. – sau adeverința de la REMAT dacă a fost scos din circulație.

Pentru parcurgerea rapidă a etapei radierii, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor a întocmit două liste cu documentele necesare, în funcție de situația în care se află. Specialiștii DRPCIV au publicat și o serie tip întrebări și răspunsuri în acest sens:

Doresc radierea autoturimului din circulație pentru că nu îl mai folosesc. Ce reprezintă dovada depunerii acestuia într-un spațiu adecvat?
– Dovada existenței unui drept de folosință al terenului/garajului etc (de exemplu, act de proprietate, contract de comodat, contract de închiriere).

Am vândut un autoturism în afara țării și doresc efectuarea radierii din circulație.
– Radierea se efectuează de către autoritatea care a efectuat înmatricularea, pe baza depunerii certificatului de înmatriculare, a plăcilor cu număr de înmatriculare, cărții de identitatea vehiculului, certificatului de atestare fiscală și a documentelor care atestă faptul că autovehiculul a fost scos definitiv din România (document străin vamal de import, document vamal românesc de export, document de înmatriculare în străinătate/alte înscrisuri oficiale din care să rezulte exportul sau înmatricularea în străinătate).

Se poate da curs radierii și fără cartea de identitate a vehiculului, certificatului de înmatriculare și plăci, dacă se face dovada că acestea au fost reținute de autoritățile străine.

Ce acte sunt necesare pentru radierea din circulație

Documente necesare radierii unui vehicul din circulație, la cerere, în cazul în care deţinătorul nu mai doreşte menţinerea vehiculului în circulaţie, sunt:

  1. Cererea solicitantului;
  2. Dovada depozitării acestuia într-un spațiu adecvat, deținut în condițiile legii;
  3. Certificatul de înmatriculare – original;
  4. Plăcuţele cu numărul de înmatriculare;
  5. Cartea de identitate a vehiculului în original;
  6. Certificatul de atestare fiscală;
  7. Certificatul de radiere – 3 exemplare;
  8. Actul de identitate al solicitantului, în original;
  9. În cazul persoanelor juridice vor fi depuse documentele care să ateste dobândirea personalităţii juridice, denumirea şi sediul, în copie (de exemplu: certificat constatator eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului), precum și împuternicirea reprezentatului legal al acestora; Delegaţie;
  10. Procură specială autentificată de notarul public, în cazul în care documentele se depun de o altă persoană decât titularul.

În cazul radierii vehiculelor înmatriculate anterior datei de 1 iulie 1993, care dețin certificate de înmatriculare și numere de înmatriculare modele vechi sau care au o vechime de fabricație mai mare de 30 de ani, radierea se poate efectua în baza unei declarații pe proprie răspundere a titularului sau a moștenitorilor legali ai acestuia, care să ateste că vehiculul a fost dezmembrat sau retras definitiv din circulație și nu mai circulă pe drumurile publice, arată DRPCIV.

Ce acte sunt necesare pentru radierea din circulație în cazul scoaterii definitive a vehiculului din România (export)

  1. Cererea solicitantului;
  2. Certificatul de înmatriculare – original;
  3. Plăcuţele cu numărul de înmatriculare;
  4. Cartea de identitate a vehiculului în original;
  5. Documentul care atestă socaterea definitive a vehiculului din România;
  6. Certificatul de atestare fiscală;
  7. Certificat de radiere – 3 exemplare;
  8. Actul de identitate al solicitantului, în original.
  9. În cazul persoanelor juridice vor fi depuse documentele care să ateste dobândirea personalităţii juridice, denumirea şi sediul, în copie (de exemplu: certificat constatator eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului), precum și împuternicirea reprezentatului legal al acestora; Delegaţie;
  10. Procură specială autentificată de notarul public, în cazul în care documentele se depun de o altă persoană decât titularul.

Potrivit DRPCIV, dacă certificatul de înmatriculare, cartea de identitate a vehiculului sau plăcuțele cu număr de înmatriculare au fost reținute de autoritățile străine la înmatricularea în alt stat, solicitantul va depune dovada reținerii acestora.

Radierea unui vehicul scos definitiv din România poate fi efectuată și din oficiu, în baza notificării primite de la autorități competente, care atestă faptul că vehiculul a fost înmatriculat permanent în alt stat.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar