Prima pagină » Actualitate » Separatiștii proruși susțin că au fost atacați în noaptea de miercuri spre joi de ucraineni. Kievul respinge acuzațiile

Separatiștii proruși susțin că au fost atacați în noaptea de miercuri spre joi de ucraineni. Kievul respinge acuzațiile

Separatiștii proruși susțin că au fost atacați în noaptea de miercuri spre joi de ucraineni. Kievul respinge acuzațiile
Rusia organizează noi exerciții militare la granița cu Ucraina

Separatiştii proruși din estul Ucrainei, care sunt sprijiniţi de Rusia, au spus joi că forţele guvernamentale ucrainene ar fi deschis focul, de patru ori în ultimele 24 de ore, pe teritoriul controlat de ei. Kievul a respins acuzațiile, informează Reuters.

Rebelii proruşi au adăugat că momentan încearcă să stabilească dacă există victime.

Acuzaţia a fost făcută într-o declaraţie emisă de reprezentanţi ai autoproclamatei „Republici Populare Lugansk”. Documentul menţionează că forţele ucrainene aur fi folosit mortiere, lansatoare de grenade şi o mitralieră în patru atacuri separate înregistrate joi.

„Forţele armate ale Ucrainei au încălcat cu cruzime regimul de încetare a focului, utilizând armament greu care, conform Acordurilor de la Minsk, ar trebui să fie retras”, acuză separatiștii proruși.

Însă, Kievul a respins acuzaţia rebelilor, susţinând că de fapt aceştia sunt cei care încalcă acordul de la Minsk. „În pofida faptului că asupra poziţiilor noastre s-a tras cu arme interzise, printre care artilerie de calibrul 122 mm, trupele ucrainene nu au ripostat”, a declarat telefonic, pentru Reuters, un ofiţer de presă al forţelor militare ucrainene.

Mai mult, forţele ucrainene au precizat că separatiştii proruşi au atacat cu artileria un sat din regiunea Lugansk, lovind o grădiniţă. Din fericire, nu au existat victime.

Observatori din partea Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au înregistrat joi mai multe incidente cu proiectile de-a lungul liniei de contact din estul Ucrainei, a declarat o sursă diplomatică pentru Reuters.

Astfel de incidente au tot avut loc în ultimii ani, însă acum Rusia a concentrat peste 100.000 de militari în apropiere de frontiera ucraineană. Statele Unite au avertizat în repetate rânduri că Rusia lansează știri false pentru a servi drept pretexte în cazul unei invazii. 

Amintim că, la începutul lunii februarie, SUA a anunțat că Moscova ia în considerare înscenarea și filmarea unui atac fals al Ucrainei și aliaților săi asupra teritoriului separatist din estul țării, la granița cu Rusia. Planul a fost dezvăluit de administrația Biden care a avertizat că filmările de propagandă rezultate ar putea include „scene grafice ale unei explozii false înscenate cu cadavre”, scrie Washington Post, care a publicat în exclusivitate informația, citând un înalt oficial al administrației Biden vorbind sub anonimat.

Citiți și:

VIDEO Ned Price, avertisment: Gropi comune cu civili masacrați de ucraineni sau rapoarte care spun că SUA ar dezvolta arme chimice pentru a le folosi asupra teritoriilor rusești, printre știrile false grave lansate de Rusia pe care le poate folosi drept pretext de invazie

 

Absolventă a Facultății de Jurnalism a Universității din București, cu o experiență în domeniile internațional și eveniment. S-a alăturat echipei Gândul în 2021. vezi toate articolele

Citește și