Un șmecher sau un fraier însemnau cu totul altceva decât înseamnă în vocabularul prezent, iar etimologia e una germană.
Originea cuvintelor șmecher și, opusul lui, fraier, se regăsește în contactele dintre sași și olteni, conform legendelor și unor autori și par că nu au legătură cu actuala semnificație.
Conform Dicționarului explicativ al limbii române, șmecher, -ă, șmecheri, -e, adj. (Adesea substantivat) înseamnă cineva „care știe să iasă cu dibăcie din încurcături, pe care nu-l poți păcăli; abil; isteț, dezghețat; șiret, șarlatan”, și provine din germ. Schmecker „persoană cu gust rafinat”.
Antonimul lui, fraier, -ă, fraieri, -e, s. m. și f., adj. Înseamnă, conform sursei citate, „ (om) prost, care nu știe să se descurce, să profite (într-o anumită împrejurare). [Pr.: fra-ier] – Din germ. Freier „pretendent (la mâna cuiva)”.
Potrivit lui Victor Eftimiu, – dramaturg, eseist, povestitor, scriitor și traducător român de origine macedoromână, membru al Academiei Române – cuvântul şmecher vine din vremurile în care negustorii germani veneau în ţară după vinuri și aduceau cu ei un un degustător – „Schmecken” – cuvânt german care are sensul de gust, de a avea gust. De fapt, el era garantul că marfa era de bună calitate şi merita sau nu preţul cerut de negustorii de pe plaiurile noastre, degustătorul neamţului era cel care era şmecherul în afacere. Nu conta negustorul neamţ, ci degustătorul, care convingea patronul de calitatea produsului. De aici cuvântul şi sensul lui şmecher”, după cum relata Turnul Sfatului.
Legenda spune era o vreme când saşii din Siebenburgen (cum i se mai spunea Transilvaniei – adică regiunea celor şapte cetăţi: Braşov, Bistriţa, Sebeş, Sibiu, Sighişoara, Mediaş şi Cluj), treceau Carpaţii pentru schimburi comerciale şi ajungeau şi în zona Drăgăşanilor, de unde cumpărau vin. Ofereau la schimb articole de meşteşugărie, pe care saşii le produceau de o calitate recunoscută în toată Europa. Oltenii din Drăgăşani au găsit repede o modalitate să-i păcălească pe negustorii saşi. Cu ospitalitatea caracteristică, ei îi invitau în case, le dădeau să mănânce, apoi le serveau vinul cel mai tare pe care-l aveau. Cum saşii nu erau obişnuiţi cu băutura (ei erau obişnuiţi cu munca), se „ameţeau” repede, iar când începeau negocierile pentru preţul produselor, erau aproape beţi şi nu mai reuşeau să vândă la preţ bun. Pe când cumpărau vinul, oltenii le dădeau să guste şi din ăla şi din ăla şi din ăla. şi imediat negustorii saşi se „pileau” la loc. Când încărcau vinul târguit, pe lângă faptul că era cumpărat la un preţ mult peste cel normal, vinul bun era înlocuit cu cel mai rău zaibăr şi tulburel.
Așa se face că, atunci când au ajuns în „cele 7 cetăţi”, adică în Transilvania, Burgermeisterul (adică primarul) şi-a dat seama că negustorii saşi au fost păcăliţi: au vândut ieftin produse de calitate şi au cumpărat scump vin prost. I-a întrebat cum au decurs negocierile şi şi-a dat seama de strategia oltenilor: îi îmbătau pe saşi apoi negociau cum vroiau ei. În anul următor au pornit din nou negustorii saşi spre podgoria Drăgăşani pentru a face schimb de produse şi pentru a aduce vin în Transilvania. Şi, la fel ca şi anul precedent, negustorii au fost ospătaţi şi au băut cot la cot cu oltenii, din vinul cel mai tare. Apoi, când abia se mai ţineau pe picioare, au început să negocieze şi să facă afaceri. Oltenii îşi frecau mâinile că iară i-au păcălit pe saşi.
Potrivit legendei, pe când saşii îşi arătau produsele şi oltenii vinul, dintre negustorii transilvăneni s-a ridicat unul, căruia toţi îi făceau loc: „Das ist der Schmecker” (de fapt: “Das ist Der “Schmecken”), au spus ei, adică „cel care gustă”. Toţi îl respectau şi nici unul nu-i ieşea din vorbă. Dintre toţi el era singurul care nu a pus strop de băutură în gură. El a fixat preţul de vânzare a produselor meşteşugăreşti, el a gustat vinul şi a fixat preţul de cumpărare şi a vegheat ca vinul de calitate să fie încărcat în căruţe. Astfel saşii, numai după ce au adus cu ei un Der “Schmecken”, au putut face un comerţ cinstit cu oltenii”, potrivit Sare în ochi.
În cartea sa „Istoria Olteniei”, Alex Mihai Stoenescu, scrie că șmecher și fraier sunt cuvinte intrate în limba română legate de fenomene locale petrecute în Oltenia sub ocupație austriacă, în primul caz fiind vorba de bucătăria românească, apetisantă, spectaculoasă și abundentă pentru ocupantul germanic, care a cunoscut acolo cheful ( de la turcescul keyf) de tip oriental, cu mâncare și băutură multă și desemna o persoană cu gusturi rafinate. În al doilea caz, al fraierului – care vine de la substantivul german „Freier”, care însemnă pretendent, pețitor, logodnic, este vorba de contactul cu femeia olteancă, respectiv se pare că inițial desemna bărbații neînsurați, liberi, ținte pentru doamne.
O altă versiune „arată că freier vine de Freiherr, denumirea unor șerbi care își puteau obține libertatea dacă deveneau coloniști, au primit pământ în Oltenia și l-au pierdut apoi, acesta revenind cultivat, îngrijit și îngrășat, oltenilor”, notează istoricul în cartea sa, citată de ActiveNews.
Despre un alt cuvânt uzual azi, mișto, care, oficial, provine din țimba țigănească, în DEX Victor Eftimiu credea că își are originile în germană, respectiv de la sintagma nemțească „mit Stock”, care înseamnă „cu baston”, adică cineva de condiție bună.