Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca BMW X6, an de fabricaţie 2009, care figurează în bazele de date ca fiind furat din Italia.
„În ziua de 21 februarie a.c., în jurul orei 03.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, în vârstă de 25 de ani. Bărbatul transporta, cu ajutorul unei platforme, un autoturism marca BMW, model X6, an de fabricaţie 2009”, se arată într-un comunicat transmis, luni de Poliția de Frontieră.
Potrivit sursi citae, existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Italia.
„Cu privire la aspectele constatate, tânărul a declarat că, la rugămintea proprietarului, trebuia să transporte autoturismul din Italia în Ucraina. Acesta a mai adăugat că nu are cunoștință despre faptul că acesta este semnalat furat sau implicat în vreun litigiu”, se arată în comunicat.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 75.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.