Judecătorii de la Tribunalul Constanța au decis ca doi elevi cărora le-a fost scăzută nota la purtare să primească despăgubiri de câte 5.000 de euro. Sentința a fost contestată de reprezentanții școlii unde au învățat cei doi.
Judecătorii Tribunalului Constanța și-au motivat decizia prin faptul că „prin emiterea actelor administrative prin care s-a dispus scăderea notei la purtare a reclamanților, acte ce ulterior au fost anulate, au fost aduse atingere onoarei și reputației reclamanților, aceștia suferind un prejudiciu moral prin fapta săvârșită de pârât“, notează ziuaconstanta.ro.
Conform sursei citate, dosarul acesta a fost deschis după ce, printr-o sentință anterioară, un alt complet al Tribunalului Constanța a anulat hotărârile Consiliului de Administrație al liceului prin care le fuseseră scăzute notele la purtare elevilor, obligând liceul la modificarea notelor acordate celor doi elevi.
Prin acea sentință, unitatea de învățământ din Cernavodă a fost obligată și să radieze din registrul clasei și din registrul matricol scăderea notei la purtare.
Ulterior, cei doi elevi au dat în judecată liceul pentru a fi despăgubiți, ei considerând că au suferit prejudicii din cauza acțiunilor unității de învățământ.
Iar Tribunalul Constanța le-a dat dreptate, motiv pentru care judecătorii au obligat liceul din Cernavodă să plătească câte 5.000 de euro fiecărui elev.
Prin Hotărârea nr. 1350/2021, instanța a decis să admită în parte cererea de chemare în judecată și să oblige liceul din Cernavodă la plata a câte 5.000 de euro, echivalentul în lei, către cei doi elevi, suma reprezentând prejudiciul cauzat, potrivit instanței.
Cei doi elevi ai liceului din Cernavodă au fost desemnați să participe la un stagiu de pregătire practică în cadrul unui proiect Erasmus, pregătirea urmând să se desfășoare într-un alt stat, membru UE.
„Participarea la acest stagiu de pregătire a avut la bază rezultatele obținute de către reclamanți la evaluările întreprinse în scopul selectării elevilor participanți la acest program. Reclamanții au obținut mai multe premii la concursuri organizate de diverse instituții în Robotică și în «Computer Science»“, conform deciziei.
Cei doi urmau să plece în aceeași zi în care avea loc faza finală a competiției de robotică la care ei participau. În acest context, au apărut divergențe privind modul în care elevii urmau să fie preluați de profesorii desemnați de liceu să se ocupe de programul Erasmus, pentru a putea pleca toți. De asemenea, au existat și o serie de neînțelegeri între profesorii liceului și cei doi elevi la sosirea în statul european astfel că, la reîntoarcerea în țară, celor doi liceeni le-a fost scăzută nota la purtare.
Ulterior, ei nu au mai putut participa la alte concursuri, după cum a povestit un fost profesor al elevilor, martor în acest dosar.