Rareș Bogdan, eurodeputat și prim-vicepreședinte al PNL, a comentat miercuri, la Radio France International (RFI), sancțiunile dictate de Occident împotriva Rusiei. Politicianul a precizat că vor exista patru etape de sancțiuni și spune că acest lucru reprezintă ”un test pe care dacă cele 27 de state din UE, de asemenea NATO și SUA îl trec cu brio, vom fi mult mai puternici”.
Sancțiunile vizează accesul Moscovei la piețele financiare internaționale, două mari bănci rusești, precum și oligarhi ruși. De asemenea, autorizarea gazoductului Nord Stream II a fost suspendată.
”Practic, sunt o parte din pachetul de sancțiuni pregătite. Vor fi patru etape de sancțiuni la adresa Rusiei. Sancțiunile au fost discutate atât la nivelul Parlamentului European, la sesiunea de la Strasbourg de săptămâna trecută, cât și la nivelul Comisiei Europene și al Consiliului și de asemenea, am văzut sancțiunile enunțate aseară de președintele Biden”, a explicat Rareș Bogdan la RFI.
El a mai precizat că aceste sancțiuni urmăresc să izoleze Rusia, din punct de vedere financiar-economic și să pună presiune, pentru a opri acest tăvălug extrem de periculos revizionist.
„Este un joc la care este testată inclusiv funcționarea și reacția atât a NATO, cât și a UE, este un test pe care dacă cele 27 de state din UE, de asemenea NATO și SUA îl trec cu brio, vom fi mult mai puternici. Se așteaptă ca sancțiunile să meargă până la scoaterea din sistemul bancar internațional a tuturor tranzacțiilor venite dinspre Federația Rusă, de asemenea, blocarea conturilor nu doar a unor oligarhi, inclusiv din Belarus, ci a tuturor proprietăților și conturilor cetățenilor ruși în afara Rusiei”, a afirmat prim-vicepreședintele PNL.
De asemenea, eurodeputatul a comparat compară invadarea Ucrainei de către Vladimir Putin cu invadarea Poloniei de către Hitler.
”Agresiunea lui Putin seamănă foarte mult, din păcate, cu agresiunea lui Hitler la adresa Poloniei din 1 septembrie 1939, practic, actul care a declanșat al Doilea Război Mondial. Atunci, prin cele trei corpuri de armate, Hitler a intrat în Polonia, fiind sprijinit apoi de un corp mai mic din Slovacia și de intrarea a aproximativ un milion de ruși în zona estică a Poloniei. Situația se repetă (…). Occidentul și UE și NATO joacă testul prin care se dovedesc eficiente sau dovedesc că un individ care a depășit orice limită a raționalului poate să țină în șah și să agreseze două organisme internaționale”, a spus el.
Occidentul a anunțat primele sancțiuni la adresa Moscovei, marți, imediat după ce Rusia a recunoscut independența regiunilor separatiste Donețk și Lugansk din estul Ucraine, iar ulterior Vladimir Putin a trimis așa-zisele trupe rusești de menținere a păcii în cele două zone.