Parlamentul European a devenit miercuri prima cameră aleasă din lume care a aprobat reducerea efectelor nocive ale tutunului, arătând că „țigările electronice ar putea permite unor fumători să renunțe progresiv la tutun”.
Parlamentul a adoptat – cu o marjă de 652 de voturi pentru și 15 împotrivă – un raport privind prevenirea și tratamentul cancerului, care notează că „țigările electronice ar putea permite unor fumători să renunțe progresiv la fumat”, scrie europavape.eu.
Acest lucru este esențial deoarece multe studii au arătat că vapingul are un potențial negativ mult mai scăzut decât fumatul. Potrivit Public Health England (PHE), țigările electronice sunt cu 95% mai puțin dăunătoare decât tutunul, iar riscul de cancer scade cu 99,6%.
„Aceasta este o declarație de referință a Parlamentului European, care ar trebui să contribuie în mare măsură la asigurarea fumătorilor cu privire la beneficiile pentru sănătate pe care le poate aduce trecerea la vaping. Încurajăm acum celelalte instituții ale UE – și în special Comisia Europeană – să accepte acest lucru și să se asigure că politica urmează știința, nu invers”, a declarat Dustin Dahlmann, președintele IEVA.
Pe lângă multe măsuri importante pentru reducerea incidenței cancerului, raportul comitetului pune un accent special pe efectele grave ale fumatului asupra sănătății.
Raportul subliniază, de asemenea, necesitatea unor cercetări ulterioare despre vaping care să fie privite în termeni relativi, având în vedere că fumatul ucide, iar vapingul nu.