Purtătorul de cuvânt al Kremlinului: ”Operațiunea militară din Ucraina va continua cât timp este nevoie” / ”Rusia nu poate fi pusă în spatele unei cortine de fier”

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului: ”Operațiunea militară din Ucraina va continua cât timp este nevoie” / ”Rusia nu poate fi pusă în spatele unei cortine de fier”
Dmitri Peskov (s), alături de Vladimir Putin | Foto – Profimedia Images
Publicat: 24/02/2022, 15:05
Actualizat: 24/02/2022, 15:38

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a susținut o conferință de presă în care a precizat că operațiunile militare din Ucraina vor continua ”cât timp este nevoie”.

Rusia a invadat Ucraina, la primele ore ale zilei de joi, iar comunitatea mondială urmărește această masivă desfășurare de forțe pe teritoriul unui stat suveran. Președintele Putin a recunoscut independența autoproclamatelor republici Donețk și Lugansk, iar de aici și până la ordinul de luptă nu a mai fost decât un pas.

Federația Rusă transmite că este vorba despre o acțiune de ”pacificare” și de protejare a cetățenilor rusofoni, acuzând Ucraina că pune la cale un genocid. Rusia nu poate fi pusă în spatele unei cortine de fier, a declarat Dmitri Peskov, potrivit Interfax.

”O țară precum Rusia nu poate ajunge în spatele unei cortine de fier. Cu siguranță, s-ar putea să avem probleme cu o serie de țări, dar într-un fel sau altul, am mai avut probleme cu acele țări și le-am avut fără asta. Dar o țară precum Rusia pur și simplu nu poate fi pusă în spatele unei cortine de fier”, a transmis Dmitri Peskov jurnaliștilor, atunci când a fost întrebat cum evaluează Kremlinul riscul ca Rusia să ajungă în spatele unei cortine de fier în urma începerii operațiunii speciale din Donbas.

Peskov: ”Se dorește demilitarizarea Ucrainei și eliminarea naziștilor aflați în țară”

Obiectivul declarat al Moscovei este acela de a impune  ”statut neutru” pentru Ucraina. Dar Dmitri Peskov a mai spus că se dorește ”demilitarizarea Ucrainei” și eliminarea ”naziștilor” aflați în țară. Totodată,  purtătorul de cuvânt al Kremlinului a mai transmis că ”nimeni nu vorbeşte de ocuparea Ucrainei”, iar o astfel de etichetare a operațiunilor militare din Donbas este ”inacceptabilă”.

”Ucraina ar trebui eliberată, curățată de naziști, de cei care promovează idei pro-naziste, de ideologii naziste”, a declarat Dmitri Peskov.

Kremlinul, potrivit lui Peskov, ar fi anticipat că Rusia va suferi economic din cauza unei ”reacţii emoţionale” mondializate, după ofensiva asupra Ucrainei, însă a precizat că această perioadă va fi una ”trecătoare”/

”Pentru ca această perioadă emoţională să fie cât mai scurtă posibil, au fost luate toate măsurile necesare”, a mai declarat Peskov.

Întrebat de ce a fost luată decizia atacării Ucrainei, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat că a fost vorba despre procuparea pentru ”viitorul Rusiei”, dar și din cauză că Occidentul nu a oferit un răspuns satisfăcător referitor la solicitarea Federației Ruse ca Ucraina să nu devină, niciodată, membru NATO.


Citește și:

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?