VIDEO | Nicolae Ciucă: Am luat decizia să oferim posibilitatea ca răniții din Ucraina să poată să fie tratați la spitalele din România

Publicat: 27/02/2022, 13:57
Actualizat: 27/02/2022, 14:18

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, duminică, faptul că spitalele din România vor trata răniții din războiul din Ucraina. 

„Am luat o serie de măsuri la nivel guvernamental și continuăm să analizăm toate posibilitățile astfel, din punct de vedere instituțional, să facem tot ceea ce ne stă în putință să sprijinim poporul ucrainean afectat foarte grav de agresiunea rusă”, a spus, duminică, premierul.

De asemenea, șeful Execcutivului a mulțumit societății civile pentru mobilizarea pe care au făcut-o „astfel încât, împreună, să putem să sprijinim cetățenii ucraineni la mare nevoie”.

„Astăzi, împreună cu o parte din membrii Cabinetului, am venit la Spitalul Militar să donăm sânge, apreciind că este foarte mare nevoie ca, prin exemplul personal, să fim alături de cei care au nevoie de sânge. Iar în momentul de față este foarte mare nevoie, ținând cont de faptul că, așa cum am anunțat în această dimineață, la nivelul Ministerului Sănătății, am luat decizia să oferim posibilitatea ca răniții din Ucraina să poată să fie tratați la spitalele din România. Și desigur, în funcție de solicitările părții ucrainene, să putem să-i sprijinim și cu sânge”, a adăugat Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă a mers, duminică, la Spitalul Militar Central „Dr. Carol Davila”, unde a donat sânge, alături de o parte din membrii Cabinetului.

România trimite muniție, combustibil și echipament militar în Ucraina. Valoarea ajutorului ajunge la trei milioane de euro

România trimite în Ucraina o a doua tranșă de ajutoare, care constă în muniție, veste antiglonț, căști și alte echipamente de uz militar. În plus, Guvernul a decis să ajute țara vecină și cu o cantitate importantă de combustibil și medicamente.

Țara noastră va trimite o a doua tranșă de ajutoare în Ucraina, printre acestea fiind şi armanent, adică veste antiglonţ, căşti, muniţie şi alte echipamente, a anunțat, duminică, Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

„Guvernul României a decis, ca după ce în Ucraina a ajuns deja o primă tranşă de echipamente şi medicamente sanitare, astăzi să fie trimisă o a doua tranşă de ajutoare, în valoare totală de trei milioane de euro, constând în: combustibil, veste antiglonţ, căşti, muniţie şi echipamente militare, alimente, apă şi echipamente”, a spus Cărbunaru.

Acesta a anunțat că, în același timp, Guvernul României anunţă disponibilitatea de prelua răniţii ucraineni în reţeaua militară şi civilă de sănătate din ţara noastră.

Până la acest moment, pe platforma anunţată ieri de Guvern, până la 06.00 a.m. erau centralizate 1269 de oferte de sprijin din partea societăţii civile, a agenţilor economici, altor categorii de voluntari, constând în: alimente, apă, medicamente, cazare, alte forme de sprijin care vor începe să fie distribuite în conformitate cu nevoile imediate ale vecinilor noștri.

Două tabere mobile sunt deja funcționale

În același timp, Dan Cărbunaru a mai spus că, din datele Inspectoratului General pentru Imigraţie, unităţile acesteia au un grad de ocupare de 57,7%, incluzând aici şi ceilalţi solicitanţi de azi, în afara cetăţenilor ucraineni.

„În privinţa taberelor mobile, sunt deja două operaţionalizate, una la Sighet şi una în siret. Tabăra de la Sighet nu are niciun cetăţean găzduit, în schimb cea de la Siret are 41 de cetăţeni ucraineni, care în următoarele ore vor pleca în spaţiile de cazare indicate de Inspectoratul General pentru Imigrări. La aceşti 41 de cetăţeni ucraineni care se află la Siret, se adăugă 100 de studenţi indieni, care timp de câteva ore vor fi găzduiţi în aceste centre, pentru a fi apoi redirecţionaţi către Bucureşti, către aerport, pentru a fi repatriaţi”, a mai afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Rețeta de orez cu varză, o combinație surprinzător de apetisantă. Poate fi răsfățată și cu...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Dan Ciotoi suflă și în iaurt după ce s-a vindecat de cancer. Ce regim strict...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Chatbotul Google Gemini a primit o funcție de „memorie”