Premierul canadian Justin Trudeau a anunţat luni interzicerea „tuturor importurilor de ţiţei” din Rusia, „o industrie de pe urma căreia au beneficiat foarte mult preşedintele Putin şi oligarhii săi”.
„Acest sector reprezintă mai mult de o treime din veniturile bugetului federal rus. Deşi Canada a importat doar cantităţi foarte limitate în ultimii ani, această măsură transmite un mesaj puternic”, a declarat şeful guvernului canadian în cadrul unei conferinţe de presă, citat de Bloomberg.
În 2019, Canada a importat 17.870 de barili de ţiţei rusesc pe zi, adică aproximativ 2,6% din totalul importurilor de petrol ale Canadei, un total care a scăzut aproape de zero în 2020, potrivit guvernului canadian.
Tot luni, Canada a anunţat un nou transport de arme către Ucraina, inclusiv arme antitanc care vor fi livrate „cât mai repede posibil”, a declarat ministrul forţelor armate, Anita Anand.
„Am văzut în ultimele zile că Putin a făcut o mare greşeală”, a spus Justin Trudeau.”S-a gândit că va fi uşor să cucerească Ucraina şi să-i captureze capitala. El a crezut că Occidentul va fi divizat şi a crezut că a plănuit toate sancţiunile pe care urma să le instituim; s-a înşelat în privinţa ambelor aspecte”, a adăugat premierul Trudeau