O femeie de 30 de ani din Italia, Ana B. a fost ucisă marți dimineață în Pontecagnano Faiano, în provincia Salerno. Victima a fost împușcată în cap de către fostul ei iubit.
Ana a fost ucisă în timp ce se afla într-un salon de coafură, de pe strada Tevere, în Pontecagnano Faiano.
Din păcate, medicii veniți la fața locului, nu au reușit să-i salveze viața femeii.
Un alt bărbat, rănit în urma atacului din salonul de coafură, a fost transportat la spital.
Potrivit agenției ANSA, victima ar fi fost ucisă de fostul iubit, care l-ar fi rănit și pe actualul soț al Annei.
După ce a comis crima, ucigașul a fugit, iar la ora transmiterii acestei știri este căutat de autorități.
Potrivit presei din Italia, Anna ar fi fost amenințată și insultată chiar și pe profilul ei de Facebook, unde recent la fotografia ei de profil, au apărut zeci de mesaje de amenințare de la un bărbat.
„Tocmai am aflat o știre care șochează comunitatea noastră. O tânără și-a pierdut viața într-o crimă tragică. Întregul oraș Pontecagnano Faiano este alături de familie” a anunțat primarul Giuseppe Lanzara, care a mai precizat că se anulează orice eveniment din acest oraș, în următoarele zile.