Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a declarat vineri că soldații ruși comit violuri în orașele ucrainene în care se află.
Declarațiile acestuia nu au fost însoțite de vreo dovadă, iar jurnaliștii Reuters nu au avut posibilitatea de a verifica informațiile prezentate de ministrul ucrainean.
„Când bombele cad asupra orașelor noastre, când soldații violează femei în orașele ocupate, și avem, din păcate, numeroase cazuri în care soldații ruși au violat femei în orașele ucrainene, este greu, desigur, să vorbim despre eficiența dreptului internațional. Însă acesta este singurul instrument al civilizaţiei pe care îl avem la dispoziţie pentru a ne asigura că în cele din urmă cei care au declanşat acest război vor fi aduşi în faţa justiţiei”, a povestit Kuleba la un eveniment la Chatham House din Londra.
O coloană de forțe ruse a deschis focul, în primele ore ale zilei de vineri, 4 martie, vizând cea mai mare centrală nucleară din Europa, care reprezintă aproximativ un sfert din producția de energie a Ucrainei. Atacul, soldat cu un incendiu de proporții în apropierea reactoarelor nucleare, vine la doar câteva ore de la a doua rundă de negocieri ruso-ucrainene.
Cele două state au declarat că au ajuns, joi, la o înțelegere privind „securizarea în comun a coridoarelor umanitare pentru evacuarea civililor și, de asemenea, cu privire la furnizarea de medicamente și hrană în zonele cele mai afectate de lupte”. În acest scop, s-a agreat asupra posibilității unei încetări temporare a focului. Cel puțin un milion de refugiați au părăsit până acum Ucraina, după estimările ONU, alte milioane de oameni fiind așteptați să treacă granița în zilele următoare.
Primele opt zile ale războiului s-au soldat cu pierderi greu de cuantificat pentru ambele părți. Localități întregi șterse de pe hartă de bombardamente, mii de locuințe, școli, spitale, catedrale, instituții publice distruse, sute de civili care și-au pierdut viața.
Însă costurile economice ale războiului sunt și mai greu de anticipat. Agenția de rating S&P a retrogradat, joi, ratingul Rusiei la „CCC-”, după ce miercuri Fitch şi Moody’s i-au coborât ratingul la categoria „junk”. La rândul său, Ucraina a fost retrogradată săptămâna trecută de agențiile de rating și a cerut FMI asistență financiară de urgență.