Lista restricțiilor care vor fi ridicate pe 8 martie. Ce vom putea să facem

Lista restricțiilor care vor fi ridicate pe 8 martie. Ce vom putea să facem
Sursă foto: Pixabay
Publicat: 07/03/2022, 13:09
Actualizat: 07/03/2022, 19:52

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că din 8 martie nu va mai fi prelungită starea de alertă și, astfel, vor fi eliminate toate măsurile restrictive care au fost în vigoare până acum. 

„Ceea ce vreau să subliniez este că rămânem vigilenți și pe mai departe. Obiceiurile bune de prevenție, dobândite în ultimii doi ani, trebuie menținute. Chiar dacă sunt semne îmbucurătoare că am intrat într-o fază descendentă, este la fel de important să continuăm să ne vaccinăm și să ne protejăm, fiindcă, cel mai probabil, va trebui să trăim cu acest virus”, a spus șeful statului.

Acestea sunt principalele măsuri restrictive care au fost în vigoare până acum:

  • masca este obligatorie în spațiile închise și deschise;
  • este interzisă organizarea de evenimente private – nunți, botezuri, mese festive și altele asemenea;
  • activitatea în baruri, cluburi și discoteci este interzisă;
  • accesul în mall-uri este permis doar pentru persoanele care sunt vaccinate complet de cel puțin 10 zile, au un test negativ RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, sau unul antigen nu mai vechi de 48 de ore, precum și care au trecut prin boală în ultimele șase luni;
  • accesul în magazinele alimentare din mall-uri este permis pentru persoanele nevaccinate dacă sunt stabilite culoare dedicate și controlate de intrare, deplasare și ieșire, este asigurată o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare persoană din suprafața destinată vânzării; este limitat numărul coșurilor de cumpărături la numărul maxim de persoane care pot avea acces;
  • în magazinele nealimentare este permisă activitatea cu publicul doar pentru persoanele care sunt vaccinate complet de cel puțin 10 zile, au un test negativ RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau unul antigen nu mai vechi de 48 de ore, precum și care au trecut prin boală în ultimele șase luni. Nu se cere dovada vaccinării dacă magazinele au sub 200 mp;
  • activitatea restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5.00—22.00 în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Dacă aceasta este depășită capacitatea se reduce la 30%. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate complet de cel puțin 10 zile, au un test negativ RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, sau unul antigen nu mai vechi de 48 de ore, precum și care au trecut prin boală în ultimele șase luni.
  • competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între persoane și purtarea măștii de protecție în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Capacitatea e redusă la 30% dacă incidența trece de 3/1000. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate complet de cel puțin 10 zile, au un test negativ RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, sau unul antigen nu mai vechi de 48 de ore, precum și care au trecut prin boală în ultimele șase luni.
  • organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte în spații închise sau deschise sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului cu purtarea măștii de protecție în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Capacitatea e redusă la 30% dacă incidența trece de 3/1000. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate complet de cel puțin 10 zile, au un test negativ RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, sau unul antigen nu mai vechi de 48 de ore, precum și care au trecut prin boală în ultimele șase luni.
  • organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 1.000 de persoane, în intervalul orar 5.00—22.00, cu asigurarea unei distanțe de 2 metri între persoane și a unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, precum și cu purtarea măștii de protecție în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Capacitatea e redusă la 30% dacă incidența trece de 3/1000, iar numărul maxim de persoane e de 500. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate complet de cel puțin 10 zile, au un test negativ RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, sau unul antigen nu mai vechi de 48 de ore, precum și care au trecut prin boală în ultimele șase luni.
  • organizarea de cursuri de instruire, inclusiv cele de formare profesională care necesită activități practice, workshopuri, conferințe, precum și cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, în interior sau în exterior, dar nu mai mult de 150 de persoane, în intervalul orar 5.00—22.00, cu asigurarea unei distanțe de 2 metri între persoane și a unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Capacitatea e redusă la 30%, iar numărul maxim de participanți la 100 dacă rata de incidență trece de 3/1000. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate complet de cel puțin 10 zile, au un test negativ RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, sau unul antigen nu mai vechi de 48 de ore, precum și care au trecut prin boală în ultimele șase luni.
  • mitingurile și adunările publice sunt permise cu participarea a maxim 100 persoane, iar dacă acestea sunt vaccinate complet de cel puțin 10 zile, au un test negativ RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, sau unul antigen nu mai vechi de 48 de ore, precum și care au trecut prin boală în ultimele șase luni.
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness, piscine, ștranduri, jocuri de noroc este permisă fără a depăși 50% din capacitatea spațiului în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Capacitatea e redusă la 30%, dacă rata de incidență trece de 3/1000 . Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate complet de cel puțin 10 zile, au un test negativ RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, sau unul antigen nu mai vechi de 48 de ore, precum și care au trecut prin boală în ultimele șase luni.
  • angajatorii dispun organizarea muncii la domiciliu sau în regim de telemuncă pentru cel puțin 50% din angajați, acolo unde specificul activității permite. Dacă acest lucru nu e posibil, societățile care au un număr mai mare de 50 de salariați, au obligația organizării programului de lucru decalat, cu începere de la ora 7.30, respectiv 10.00 sau împărțit în grupe/schimburi/ture.
  • accesul persoanelor, cu excepția angajaților, a participanților în cadrul procedurilor judiciare, disciplinare, contravenționale, administrativ-jurisdicționale și a celor administrative din motive de ordine și siguranță publică, a persoanelor care necesită servicii medicale și prestații sociale, precum și a persoanelor care se prezintă la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin, în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatorilor economici cu capital public este permis doar celor care fac dovada vaccinării, unui test negativ RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, sau antigen nu mai vechi de 48 de ore, precum și celor care au trecut prin boală în ultimele șase luni, potrivit Hotnews.

Toate aceste restricții vor fi ridicate începând de marți, 8 martie 2022.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Elena Lasconi, o studentă mediocră. Cum arată notele primite de candidata la președinția României
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
9 luni de la moartea Mioarei Roman: "Toate pomenile pentru mama mea le-am făcut singură"....
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce întâmplă cu sănătatea oamenilor de peste 50 de ani care folosesc Internetul?