Katalin Novak este prima femeie care este aleasă în funcția de președinte al Ungariei. Ea a primit 137 de voturi de la parlamentari, cu 51 mai multe decât rivalul ei din opoziție, economistul Peter Rona.
Katalin Novak, în vârstă de 44 de ani, este un susținător loial al premierului populist Viktor Orban și a fost anterior ministru al Tineretului și Familiei al Ungariei, notează Euro News.
După ce a câștigat sprijinul parlamentarilor, Novak a promis să fie „o bună şefă de stat care să apere familia ca fundament al suveranităţii”. Ea a calificat drept „inacceptabilă invazia rusă în Ucraina”.
Ea a fost favorită pentru câștigarea votului prezidențial, având în vedere că partidul FIDESZ al lui Viktor Orban deține o mare majoritate în parlamentul ungar.
Katalin Novak a apărat valorile tradiționale ale familiei Ungariei și a ținut un discurs puternic în fața deputaților înainte de vot.
Numirea ei vine cu mai puțin de o lună înainte de alegerile parlamentare din Ungaria.
Cele șase partide de opoziție au format o alianță fără precedent în speranța de a răsturna FIDESZ și pe Orban, care a fost criticat pentru că atacă statul de drept încă din 2010.
Liderul opoziției, Peter Marki-Zay, a spus că Novak este „inaptă” pentru postul de președinte din cauza apropierii ei de premierul Ungariei.
Predecesorul ei, Janos Ader, a fost el însuși un co-fondator al FIDESZ și deținea portofoliul de președinte din 2012.
Mandatul actualului președinte al republicii expiră pe 10 mai.
Novak va avea un mandat de cinci ani ca președinte al Ungariei, unde are puterea de a bloca temporar legile și de a convoca referendumuri.
Katalin Novak are trei copii și a fost vicepreşedinte al FIDESZ. Are studii economice, de drept şi administraţie publică, în Ungaria şi Franţa. A locuit, de-a lungul timpului, în SUA, Franţa şi Germania şi vorbeşte mai multe limbi: engleza, franceza, germana şi spaniola.