Serviciile de pașapoarte din țară vor fi operaționale în acest weekend, ca urmare a numărului mare de solicitări.
„În acest sfârșit de săptămână atât la nivelul municipiului București, cât și în teritoriu, Serviciile Publice Comunitare de Pașapoarte vor desfășura activități de lucru cu publicul (primiri cereri și eliberări pașapoarte).
Pentru zilele de weekend, au fost deja operaționalizate programările online în mai multe județe din țară. În acest moment, se întreprind măsuri pentru operaționalizarea programărilor online și pentru restul județelor, în vederea reducerii timpului de răspuns la solicitările primite din partea cetățenilor”, se arată într-un comunicat al Ministerului de Interne.
Sursa citată mai arată că a fost dispusă măsura relocării a unei categorii de solicitări de la structurile de pașapoarte încărcate la cele cu un aflux mai mic (în perioada 03-11.03.2022 au fost relocate 5.371 cereri de la SPCP al mun. București, Constanța, Iași și Suceava către SPCP Argeș, Buzău, Bistrița-Năsăud, Călărași, Caraș-Severin, Covasna, Gorj, Harghita, Ialomița, Olt, Mehedinți, Mureș, Teleorman și Vrancea).
„În data de 10.03.2022, termenul mediu la nivel național de eliberare a pașaportului simplu electronic a fost de 2,77 zile lucrătoare (totuși la unele județe precum AR, BN, BV, CS, CJ, CV, MS, TM, PH termenul a fost de cca 3 zile lucrătoare din momentul înregistrării cererilor și până la intrarea pașapoartelor simple electronice în gestiunea structurilor de pașapoarte)”, se mai arată în comunicatul MAI.
În prezent, în vederea personalizării pașapoartelor simple electronice, programul de lucru al Centrului Național Unic de Personalizare a Pașapoartelor Electronice este de la ora 06.00 la ora 22.00, inclusiv în weekend.
Situația comparativă a numărului de programări online, înregistrat în perioada 01-10.03.2022 cu aceeași perioadă a lunii februarie 2022, respectiv martie 2021.
Comparativ cu perioada 01-10.02.2022, creștere cu 125,82%
Comparativ cu perioada 01-10.03.2021, creștere cu 330,09%.
Situația comparativă a volumului de cereri depuse în țară, înregistrat în perioada 01-10.03.2022 cu aceeași perioadă a lunii februarie 2022, respectiv martie 2021.
Comparativ cu perioada 01-10.02.2022, creștere cu 206,82 %
Comparativ cu perioada 01-10.03.2021, creștere cu 449,51 %