Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a criticat duminică politica pe care Germania a adoptat-o mult timp față de Rusia.
Într-o intervenție în cadrul unui talk-show la televiziunea publică germană, Kuleba a declarat că Berlinul a contribuit la poziția actuală a Rusiei, potrivit Agerpres.
Ministrul a mai adăugat că speră că în aceste momente, Germania va lua măsuri pentru a opri invazia rusă din Ucraina.
Kuleba a spus că, din punctul de vedere al Kievului, Germania și Ucraina sunt „state partenere” și și-a exprimat speranța că Berlinul îi va ajuta pe ucraineni să obțină armamentul necesar pentru apărare. Ministrul a mai cerut ca Germania să contribuie la introducerea de noi sancțiuni împotriva Rusiei, dar și să susțină aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană.
Oficialul ucrainean a recunoscut că procesul de aderare la Uniunea Europeană ar putea fi unul de lungă durată, dar a insistat că Ucraina face parte din Europa, iar UE va fi mai în siguranță dacă țara sa ar fi primită în Blocul comunitar.
Deși a criticat Berlinul, el a și apreciat, totuși, Germania, pentru unele decizii dificile adoptate de la începutul războiului și a adăugat că înțelege că unele decizii la acest nivel nu sunt deloc ușoare.
Oficialul de la Kiev a avertizat că preşedintele rus Vladimir Putin trebuie oprit, deoarece Ucraina nu va fi ultima sa ţintă.
Negocierile dintre Moscova și Kiev, cu privire la situația din Ucraina, vor fi reluate luni, după o serie de discuții eșuate zilele trecute.
Acestea vor avea loc prin videoconferință și atât Ucraina, cât și Rusia, au confirmat că s-au înregistrat progrese. Oficialii ucraineni speră să obțină rezultate concrete în câteva zile, potrivit BBC.
„Cred că vom obţine unele rezultate în câteva zile. Ucraina nu va face concesii asupra principiilor. Rusia înţelege acest lucru şi începe deja să discute constructiv”, a declarat duminică consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak, şeful delegaţiei Kievului.