Klaus Iohannis: Mediul academic românesc este pregătit să primească peste 10.000 de studenţi din Ucraina

Klaus Iohannis: Mediul academic românesc este pregătit să primească peste 10.000 de studenţi din Ucraina
Klaus Iohannis / Sursă Foto: Presidency.ro
Publicat: 16/03/2022, 15:55

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, cu prilejul inaugurării construcţiei Casei Francofoniei miercuri la Universitatea Politehnica din Bucureşti, că această clădire este o dovadă că valorile francofonoei le sunt românilor nu doar „o preţioasă moştenire”, ci şi o resursă care stimulează noi energii.

Șeful statului a mai afirmat că mediul academic românesc este pregătit să primească peste 10.000 de studenţi din Ucraina.

„Domeniul educaţiei, în ansamblul său, are o contribuţie importantă la efortul naţional de găzduire a refugiaţilor, iar mediul academic este pregătit să primească peste 10.000 de studenţi din Ucraina. Sunt convins că studenţii ucraineni se vor integra rapid în comunităţile academice din România. Vor avea astfel oportunitatea să-şi continue şi să-şi desăvârşească pregătirea universitară pentru a fi de folos poporului lor. Sunt încredinţat că universităţile noastre vor demonstra că nimic nu este mai puternic decât forţa solidarităţii şi nimic nu poate să biruie voinţa popoarelor de a fi libere şi prospere”, a spus şeful statului, la inaugurarea construcţiei Casei Francofoniei la Politehnica Bucureşti.

„Un act cu o încărcătură simbolică deosebită”

Iohannis a subliniat că acest moment reprezintă un act cu o încărcătură simbolică deosebită.

„Am inaugurat astăzi, împreună, lucrările la Casa Francofoniei. Este într-un fel spus, fiindcă avem un constructor care lucrează aşa de repede că până ne-am organizat deja a ieşit cu construcţia din pământ, dar eu cred că momentul marcării este la fel de important şi este un moment important din viaţa comunităţii academice a Universităţii Politehnica Bucureşti, dar şi un act cu o încărcătură simbolică deosebită”, a spus șeful statului.

În România invață mii de studenţi din ţări care fac parte din Organizaţia Internaţională a Francofoniei

Liderul de la Cotroceni a mai afirmat că în campusul politehnicii bucureştene învaţă peste 4.000 de studenţi din ţări care fac parte din Organizaţia Internaţională a Francofoniei.

„Clădirea pe care o ridicaţi în acest loc este o dovadă că valorile francofoniei ne sunt nouă, românilor, nu doar o preţioasă moştenire, dar şi o resursă care stimulează noi şi noi energii. Fructificarea potenţialului tinerei generaţii, preţuirea diversităţii, a libertăţii şi a democraţiei, toate acestea constituie platforma pe care se sprijină proiectele şi angajamentele noastre pentru viitor.

În campusul politehnicii bucureştene învaţă peste 4.000 de studenţi din ţări care fac parte din Organizaţia Internaţională a Francofoniei. Este dovada cea mai bună că Francofonia Viitorului este direct legată de educaţia tinerilor, care facilitează întâlnirea unor identităţi diferite şi care generează solidaritatea pentru proiecte comune. De aproape trei decenii, România şi mişcarea francofonă universitară din ţara noastră îşi probează concret angajamentul pentru valorile păcii, ale dialogului paşnic dintre culturi şi ale respectului drepturilor fundamentale ale omului”, a mai afirmat preşedintele Iohannis.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe...
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată