Kassym-Jomart Tokayev – președintele Kazahstanului – a transmis un mesaj către popor, pe data de 16 martie, apelul său fiind de o importanță deosebită pentru poporul kazah, în lumina evenimentelor tragice din luna ianuarie 2022.
Președintele Tokayev a remarcat că, timp de 30 de ani, primul președinte al Kazahstanului – Nursultan Nazarbayev – a avut o activitate bogată și a avut succese incontestabile. Vorbind despre evenimentele tragice din luna ianuarie, președintele Kazahstanului a spus că există multe zvonuri, în spațiul public, care creează o impresie falsă și induc în eroare populația.
Pe 15 martie 2022, au avut loc audieri și discuții în Parlamentul Kazahstanului. Potrivit președintelui Tokayev, acest lucru a demonstrat interesul autorităților în a oferi o evaluare corectă a acestor evenimente.
”Trebuie să spunem totul așa cum este, acesta este principiul meu personal”, a spus Kassym-Jomart Tokayev.
În plus, președintele Kazahstan a recunoscut faptul că unii oameni legii au folosit metode interzise de interogatoriu și chiar tortura împotriva deținuților, dar a subliniat că astfel de manifestări ale Evului Mediu sunt contrare principiilor oricărei societăți progresiste. El a dezvăluit, totodată, și câteva detalii despre o ”lună ianuarie tragică”.
S-a dovedit că printre cei care au încercat pună în practică lovitura de stat s-au numărat personalități cunoscute în funcții înalte, care au căutat să preia puterea, printre participanți numărându-se oficiali militari care au furnizat informații false, ceea ce a dus – în cele din urmă – la necesitatea apelării la Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC).
Ancheta referitoare la evenimentele tragice din luna ianuarie continuă, iar președintele Kazahstanului a atras din nou atenția asupra faptului că a existat ”o operațiune pe scară largă și detaliată de schimbare a puterii, al cărei scop era înlăturarea conducerii Kazahstanului”.
Kassym-Jomart Tokayev a anunțat tranziția Kazahstanului către o republică prezidențială, cu un Parlament puternic. Un astfel de sistem, potrivit președintelui Kazahstanului, va oferi un echilibru optim al instituțiilor de putere și va contribui la dezvoltarea durabilă a țării.
”Astăzi, literalmente, totul este limitat la președinte, iar acest lucru este greșit”, a insistat președintele Tokayev.
De asemenea, Kassym-Jomart Tokayev a propus să se legifereze obligația Președintelui Republicii de a nu mai fi membru al partidului care l-a susținut, pe perioada mandatului său, tocmai pentru a crește competiția politică și a asigura condiții egale de dezvoltare a tuturor partidelor.
”O lecție importantă a acestui Ianuarie Tragic este că a concentra puterile în mâinile celui mai înalt funcționar din stat crește în mod nejustificat influența persoanelor apropiate acestuia și a grupurilor financiar-oligarhice. Iar ei percep statul ca pe o feudă personal”, a spus președintele Kazahstanului cu această ocazie.
Una dintre inițiativele deosebit de importante este inițiativa introducerii unei interdicții legislative, astfel încât rudele cele mai apropiate ale președintelui Kazahstanului să mai ocupe funcții de funcționari publici politici și lideri în sectorul public. Președintele Kazahstanului și-a exprimat și o opinie cu privire la necesitatea eradicării ”practicii excesive a controlului manual” – crescând astfel nivelul de independență al organelor executive locale.
Kassym-Jomart Tokayev a decis să reducă cota prezidențială în Senat (camera superioară a Parlamentului) de la 15 la 10 deputați, precum și să desființeze cota Adunării Poporului Kazahstan în Majilis (camera inferioară a Parlamentului), transferând-o la Senat cu o reducere de la 9 la 5 deputați. Astfel, numărul de locuri în camera inferioară a Parlamentului Kazahstanului va fi redus. Mai mult, acum doar Majilis are dreptul să adopte legi, iar Senatul poate să aprobe sau să dezaprobe legile adoptate. S-a decis și trecerea principalului organ de audit de stat al țării de la Comisia de Conturi la Camera Supremă de Conturi.
De auim înainte, președintele Kazahstanului va nominaliza, pe o bază alternativă, cel puțin doi candidați pentru funcția de akim (primari) ai regiunilor și orașelor cu semnificație republicană (capitala, Almaty, Shymkent), și îi va numi doar ținând cont de rezultatele avute de acești candidați în organele reprezentative locale.
Corpul de adjuncți al Majililor va fi format după următoarea schemă – 70% proporțional și 30% pe bază majoritară.
De asemenea, s-a propus să se permită și să legifereze campania electorală înainte de alegeri în rețelele de socializare, precum și să se ia măsuri pentru prevenirea amestecului străin în alegerile din Kazahstan. Președintele Kazahstanului a propus ȘI crearea unei Curți Constituționale în țară, oferind o oportunitate pentru ca Procurorul General și Comisarul pentru Drepturile Omului să se adreseze Curții Constituționale. Aceste inițiative, potrivit lui Kassym-Jomart Tokayev, ”vor fi un pas important către construirea unui stat drept și legal”.
În anul 2020, Kazahstanul a aderat la cel de-al doilea protocol opțional privind drepturile politice civile, care prevede abolirea pedepsei cu moartea. Consolidarea finală a deciziei de abolire a pedepsei cu moartea va fi inclusă și în Constituția Kazahstanului.
În plus, președintele Kazahstanului a remarcat și importanța introducerii unei abordări sistematice în investigarea infracțiunilor legate de tortură.
”Astăzi, nu există un organism anume responsabil de această direcție. Prin urmare, s-a propus atribuirea acestor funcții Parchetului General, care să asigure obiectivitatea și imparțialitatea anchetei, să confirme inevitabilitatea pedepsei pentru arbitrariul în aplicarea legii”, a spus președintele Kazahstanului.
În plus, a mai subliniat el, ar trebui luate măsuri sistemice pentru a reduce nivelul violenței în societate. În acest sens, un rol important îl joacă contracararea efectivă a infracțiunilor din sfera relațiilor familiale și domestice.
Mass-media trebuie să fie competitivă și independentă. ”Acest principiu este acum deosebit de important pentru orice țară civilizată”, a subliniat președintele Tokayev.
Pentru a promova transformarea mass-mediei independente și responsabile, ”legea mass-media va fi revizuită, ținând cont de interesele statului, de cerințele societății și de tendințele de dezvoltare ale sferei media”.
De asemenea, președintele Kazahstanului a mai afirmat că țara dispune de toate rezervele și instrumentele necesare pentru a depăși această criză, iar guvernul este obligat să implementeze de urgență un pachet cuprinzător de măsuri prioritare anticriză.
Pentru a implementa toate inițiativele Președintelui, este necesară introducerea a aproximativ 30 de amendamente la Constituție.
”Trebuie să ne păstrăm principala valoare – independența”, a mai spus Kassym-Jomart Tokayev, președintele Kazahstanului.
Citește și: