Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a reacţionat după ce preşedintele american Joe Biden l-a numit pe Putin criminal de război. Potrivit acestuia, comentariile lui Biden sunt „o retorică inacceptabilă și de neiertat”, transmite Reuters, care preia agenţia TASS.
Anterior, Biden l-a numit pe Putin „criminal de război”, folosind pentru prima dată acest termen cu referire la liderul Rusiei.
?This marks the first time the administration has referred to the Russian President as a war criminal – until now, officials have shied away from that language.
POTUS tells me “I think he is a war criminal”
(Thanks to @kwelkernbc for the camera work ?) pic.twitter.com/u4fLdkxMbt
— Jacqui Heinrich (@JacquiHeinrich) March 16, 2022
„Considerăm că o astfel de retorică din partea unui şef de stat, ale cărui bombe au ucis sute de mii de oameni în întreaga lume, este inacceptabilă şi de neiertat”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de Reuters.
”Este un criminal de război”, a spus Biden anterior, referindu-se la Putin, ca răspuns la întrebarea unei jurnaliste.
La scurt timp după această declaraţie, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a precizat că, deocamdată, Departamentul de Stat nu a făcut o declaraţie oficială prin care să acuze Rusia de comiterea de crime de război şi că examinarea ”legală” a problemei „este încă în curs de desfăşurare” la sediul diplomaţiei americane.
În acest context, TASS aminteşte că, în urmă cu aproape un an, la 17 martie 2021, liderul american făcea de asemenea o declaraţie tranşantă la adresa omologului său rus, răspunzând afirmativ la întrebarea dacă îl considera pe Putin un „ucigaş”, în timpul unui interviu.
Comentând ulterior această declaraţie, Putin declara atunci că oamenii au tendinţa să-i vadă pe ceilalţi aşa cum se văd de fapt pe ei înşişi, amintind de un proverb din copilărie potrivit căruia ”cine zice ăla este”. Cei doi lideri au discutat ulterior şi au trecut peste incident.