Caz unic în istorie | O tânără s-a culcat când avea 12 ani și s-a trezit la 21 de ani. De ce a dormit 9 ani, de fapt, și ce a făcut imediat după ce s-a sculat

Englezoaica Ellen Sadler a înflăcărat imaginația contemporanilor ei, la jumătatea secolului al XIX-lea, cu povestea ei de viață. Ea ar fi suferit de o boală neidentificată la acea vreme, boală din cauza căreia a doarmit timp de nouă ani, conform informațiilor strânse un secol și jumătate mai târziu de o stră-strănepoată a sa. „Iubesc să îmi găsesc strămoșii și nu aveți cum să dață peste o poveste mai ciudată ca cea a stră-strămătușii mele. Viața este mai ciudată ca ficțiunea!”, scria autoarea.

Ellen Sadler s-a născut pe 15 mai 1859, într-un oraș din Anglia, Turville, și era al zecelea copil al unei familii cu 12 membri. Nu era cu nimic diferită față de ceilalți copii, până în data de 29 martie 1871, când Ellen s-a dus la culcare, ca de obicei, dar nu s-a mai trezit. Misterul din jurul poveștii de viață a lui Ellen Sadler a fost detaliat de o stră-strănepoată, Nell Rose, într-un articol publicat în anul 2009 în HubPages, în care spune că informațiile sunt adevărate din tot ce a putut documenta.

Și, la fel ca Frumoasa din Pădurea Adormită, Ellen nu s-a trezit timp de aproape zece ani.

Povestea începe într-un orășel din inima Angliei rurale, Turville, aflat între Oxford și Buckinghamshire, cu o populație de aproape 400 de suflete, împrăștiate în parohia dominată de familia Bailey, care trăia în Curtea Turville.

În colțul aleii care ducea spre școală era o casă veche, care este și azi în picioare. Aceasta era proprietatea fermierului Frewen și a soției sale, Ann, și ai copiilor ei, care proveneau dintr-o căsătorie anterioară a femeii cu un bărbat pe nume Sadler.

Ziua cu pricina a început absolut normal, Frewen și copii s-au trezit și și-au văzut fieacare de treabă, dar numai după ce au conștientizat că Ellen nu se pregătea ei au început să suspecteze că ceva este în neregulă.

Ellen era un copil tăcut, cea mai mare parte a timpului, cuminte și gânditoare, și se știa despre ea că era visătoare și avea o atitudine apatică, în general, care putea fi chiar îngrijorătoare.

Uneori, expresia ei distantă și melancolică îi făcea pe frații și surorile ei să o lase în pace cu propriile gânduri, știind că nu voia să participe la jocurile lor copilărești. Nu avea prieteni și cea mai mare parte a timpului ea stătea la geamul dormitorului și se uita la lumea de afară.

Admira foarte mult lucrurile sacre și era mereu bună și ascultătoare, dar o neliniștea pe mama ei că stătea cu orele în fața focului, cu capul în palme, uitându-se la flăcări și urmărind urmele care dansau pe pereți.

Pe când a împlinit 11 ani, Ellen a trebuit să înceapă să lucreze, pentru a ajuta la cheltuielile casei, dat fiind că era dintr-un sat împovărat. Părinții au trimis-o în Marlow pentru a se face bonă pentru o familie cu doi copii mici.

Nu a lucrat foarte mult aici – scrie stră-strănepoata sa – pentru că a început să aibă episoade de somnolență care au devenit cu timpul din ce în ce mai frecvente, și a devenit atât de „proastă și nefolositoare”, cuvintele folosite la acea vreme, încât angajatoarea sa a fost nevoită să renunțe la ea.

După ce a fost concediată, fata a început să se plângă că o doare constant capul, că e mult mai mult decât o durere de cap obișnuită.

Părinții s-au îngrijorat și au trimis-o la un medid din Marlow care i-a pus diagnosticul de „abces”. Ea a fost internată la spitalul din Reading timp de 17 săptămâni și, pentru că se simțea mai bine, a fost externată și a ajuns înapoi acasă pe 28 martie 1871. Două zile mai târziu, Ellen s-a dus la culcare.

„Un fenomen fiziologic uluitor”

Un anume doctor Hayman, din localitatea învecinată Stokenchurch, a venit într-un suflet, pe poneiul său, dar pe când a reușit să ajungă la casa lui Ellen, nu a mai putut să o trezească, spun sursele istorice descoperite de urmașa familiei ei.

Stătea atât de liniștită, aproape moartă, că numai respirația, aproape imperceptibilă, era singurul lucru care indica faptul că e încă în viață.

Așa a început ceea ce chiar marele ziar „The Times”, a numit „unul dintre cele mai uluitoare, inexplicabile fenomene fiziologice”.

În scurt timp, medici și mici nobili au început să se înghesuie ăn Turville ca să o vadă pe fata adormită, iar mama ei nu s-a arătat deloc deranjată, dimpotrivă, chiar a încurajat vizitele. Ceea ce a fost ciudat la un moment dat a fost că ea a zic că cea mică nu poate să fie văzută, că trebuie să o pregătească.

Când au ajuns să o vadă, Free Press (presa liberă – n.r.) a vremii a relatat că fata era culcată pe partea ei strângă, cu o mână pe perna de sub capul ei. Mulți cereau u șuviță din părul ei ca amintire și au primit, până la un moement dat, când „stocul” era pe terminate.

Ce era ciudat e că ea avea un ritm al respirației regulat și normal, pielea era mătăsoasă, corpul era cald, iar pulsul cam ridicat pentru cineva care dormea.

Corpul îi era stil flexibil, iar talpile și picioarlee erau singura parte rece a corpului. Mama ei I punea o sticlă cu apă caldă între ele pentru a-I ține de cald.

Câți bani câștiga mama ei

An după an, oamenii veneau să o viziteze și au început să lase ceea ce numeau mici donații. Au început să apară suspiciuni că totul era o păcăleală, o înșelăciune, iar oamenii au început să se întoarcă împotriva familiei.

Cea mai mare îngrijorare era, potrivit mamei ei, că Ellen era ținută în viață doar cu o cantitate mică de vin de Porto și zahăr, pe care i le dădea cu lingurița, de trei ori pe zi. La început, putea deschide un pic gura și pute aînghiți o linngură, dar după 15 luni, maxilarul s-a blocat și au folosit lingurițe. Uneori primea un pic de lapte și cam atât.

Au început să apară zvonuri că chiar familia regală ar fi devenit curioasă de cazul fetei. Prințul de Wales, viitorul Rege Edward, a vizitat-o și ar fi folosit „impuneraa mâinilor”, despre care se credea că îi vindecă pe cei bolnavi. Este, potrivit romao-catolicilor, un gest liturgic care constă în a întinde asupra cuiva sau a ceva, ori a pune pe capul cuiva, fie ambele mâini, fie numai mâna dreaptă, în cadrul celebrării unor sfinte sacramente. Impunerea mâinilor este facultativă la Botez, dar obligatorie la Mir, la epicleza euharistică, la Preoţie, la Spovadă şi la Ungerea bolnavilor. Hirotonirea diaconilor şi a preoţilor, precum şi consacrarea episcopilor au loc prin impunerea mâinilor episcopului şi prin rostirea unei rugăciuni speciale.

Medicii au început să vadă că lumea e suspicioasă și, atunci când o vizitau, pe nepregătite, ascundeau ace pentru a o înțepa pentru a vedea dacă reacționează, iar un doctor chiar a sugetat galvanismul, ceea ce era o terapie cu electroșocuri, în mare. Dar nimic nu o trezea. La acest moment, ofertele în bani pentru a o vedea erau din ce în ce mai substanțiale. Mama ei câștiga astfel două lire pe săptămână din donații, adică în jur de o sută de lire în banii de azi.

Ministrul Interne a cerut o anchetă

Într-un final, cineva a sesizat autoritățile oficial, la cel mai înalt nivel al guvernului, iar minstrul de Interne de la acea vreme a cerut o investigație. Nu s-a deschis o anchetă – pentru că familia nu cerea propriu-zis bani – ceea ce a înfuriat lumea.

Astfel, totul a continuat la fel până la finalul lunii mai din 1880, când, după o furtună extraordinar de puternică, mama lui Ellen a venit de la munca câmpului, foarte speriată și agitată și a avut un infarct și a murit înainte ca doctorul să ajungă la ea.

Lumea a început să întrebe ce se întâmplă cu Ellen, iar doctorul Hayman a spus atunci că e paralizată și inconștientă, dar unii oameni au început să iasă în față și să spună că au văzut-o în cimitir noaptea sau uitându-se pe geamul de la dormitor când credea că nimeni nu se uită spre casă.

Cum s-a trezit

S-a decis ca sora ei să aibă grijă de ea. Apoi un lucru ciudat s-a întâmplat. Cinci luni mai târziu, Ellen a început să dea semne că se trezește. De Revelionul din 1880, mai mult de nouă ani după ce adormise, Free Press a dat știrea că în sfârșit fata din Turvilla s-a trezit, că era conștientă și că vorbea.

Ellen avea 21 de ani, dar vorbea și se purta ca un copil. Nu avea nicio amintire din cei nouă ani ciudați. După de s-a readaptat la lumea reală, Ellen a plecat să stea cu o mătușă de-ale ei, doamna Blackwell și și-a cîștigat traiul lucrând cu mărgele. După câțiva ani s-a măritat cu un fermier și s-a mutat din disctrict, apoi a murit în anonimat.

Suferea ea de narcolepsie, „boala somnului”? La acea vreme, doctorii nu aveau cum să știe despre aceată maladie șinu sunt siguri despre asta în zilele noastre.

Ca în cazul multor mistere ciudate, nu vom cunoaște niciodată adevărul, conchide stră-strănepoata ei.