Planurile întocmite la Kremlin au dovedit, încă o dată, că ”socoteala de acasă nu se potrivește cu aceea din târg”, iar Vladimir Putin încearcă să își ascundă iritarea chiar și prin organizarea unor spectacole amintind de vremurile sovietice.
Mareșalul aerian Philip Osborn – fost șef al serviciilor de informații pentru apărare din Regatul Unit – a făcut o scurtă analiză, potrivit Sky News, concluzionând că armata Federației Ruse este blocată, de mai multe zile, tocmai fiindcă trupele nu au fost atât de bine pregătite cum se spunea, iar tactica aleasă de Moscova nu a fost una câștigătoare, cel puțin până în momentul de față.
Comunitatea mondială a simțit fiorii reci ai unui eventual al Treilea Război Mondial în dimineața zilei de 24 februarie, atunci când Vladimir Putin a ordonat armatei să invadeze Ucraina, numai că – încă din primele zile – rezistența acerbă a ucrainenilor, dar și problemele de logistică apărute au făcut ca trupele ruse să bată capul pe loc.
Marile orașe ale Ucrainei sunt bombardate fără încetare, presiunea Moscovei crescând pe măsură ce stretgii militari transmit că armata lui Putin nu este chiar ”uriașul” pe care și-l imagina toată lumea.
Philip Osborn spune că soldații ruși sunt ”demoralizați” și că ai fost ”prost pregătiți”, pierzându-și acum ”impulsul”.
”Îi vedem că atrag resurse și forță de muncă din toată Rusia, chiar și din Siria, iar asta nu este un indiciu bun pentru o presupusă superputere”, transmite fostul șef al serviciilor de informații pentru apărare din Regatul Unit.
Mai mult, acesta conchide că acest ”blocaj” sau impas în care se află trupele Moscovei poate fi interpretat prin aceea că lipsesc ”opțunile”.
”Sunt blocați pentru că rămân fără opțiuni. „Ceea ce le rămâne acum este să dubleze forța brută pentru a pune presiune asupra guvernului ucrainean”, a mai spus Philip Osborn.
Citește și: