Bogdan Aurescu a participat la reuniunea comună a miniștrilor de externe și ai apărării din statele membre UE

Bogdan Aurescu a participat la reuniunea comună a miniștrilor de externe și ai apărării din statele membre UE
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu / FOTO: Alexandra Pandrea - GÂNDUL
Publicat: 22/03/2022, 02:55

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat la reuniunea comună a miniștrilor de externe și ai apărării din statele membre ale UE, respectiv la Consiliul Afaceri Externe/CAE, desfășurate la Bruxelles, potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

Reuniunea a avut drept scop discutarea și adoptarea textului final al Busolei Strategice a UE, în perspectiva aprobării acesteia la nivel de șefi de stat și de guvern în cadrul reuniunii Consiliului European, ce se va desfășura în perioada 24-25 martie 2022, la Bruxelles.

În intervenția sa, ministrul de externe Bogdan Aurescu a salutat adoptarea Busolei Strategice și a exprimat aprecierea pentru eforturile Președinției franceze a Consiliului Uniunii Europene și ale Serviciului European de Acțiune Externă de finalizare a documentului conform calendarului avut în vedere, mai ales în contextul crizei de securitate generate de agresiunea rusă ilegală împotriva Ucrainei, situație care a determinat adaptarea textului la această realitate.

Ministrul Bogdan Aurescu a apreciat caracterul practic al acestui document și rolul important al acestuia în implementarea Strategiei Globale a UE din 2016. A subliniat, de asemenea, contribuția importantă a Busolei Strategice la consolidarea relației transatlantice și a complementarității dintre UE-NATO. Astfel, a apreciat faptul că documentul reflectă în mod clar că principalele ancore are securității europene rămân NATO și SUA, se arată în comunicatul MAE.

Aurescu a exprimat speranța că negocierile în curs între Ucraina și Federația Rusă vor conduce la rezultate concrete. În același timp, a subliniat însă că, pentru a dovedi buna credință în negocieri, Rusia trebuie să înceteze, în prealabil, operațiunile militare.

Ministrul român a subliniat necesitatea continuării gestionării, de o manieră cât mai eficientă, a situației umanitare și a fluxului de persoane care fug de agresiunea rusă. A prezentat cele mai recente măsuri adoptate de România în acest sens, inclusiv prin intermediul hub-ului umanitar de la Suceava, operațional din 9 martie, fiind deschis spre utilizare tuturor statelor și partenerilor. A menționat continuarea eforturilor României de a oferi asistență tuturor persoanelor care sosesc în țara noastră din Ucraina. A amintit și crearea coridoarelor verzi care permit preluarea refugiaților de la frontiera moldo-ucraineană și aducerea lor direct în România, ceea ce ușurează eforturile autorităților din Republica Moldova, arată MAE.

S-a referit și la necesitatea menținerii unei presiuni crescute asupra Rusiei și Belarusului, prin adoptarea de noi sancțiuni în coordonare cu aliații, care ar putea avea un impact semnificativ asupra acestor state, și continuarea eforturilor coordonate de izolare a Rusiei în diverse instituții multilaterale, inclusiv financiare. A salutat, în acest sens, agrearea, de către miniștrii europeni, a principiilor privind Rusia și Belarus în cadru multilateral, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.

De asemenea, șeful diplomației române a accentuat importanța combaterii mai eficiente a propagandei de război și dezinformării Rusiei prin valorificarea mai eficientă a resurselor și capacității UE de comunicare strategică.

Aurescu a vorbit despre impactul puternic al crizei din Ucraina asupra economiei și cetățenilor din Republica Moldova

În marja reuniunii, a avut loc o discuție a miniștrilor europeni de externe cu ministrul de externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu. Discuția a avut loc în urma unei propuneri anterioare a României, într-un moment marcat de impactul puternic al crizei din Ucraina asupra economiei și cetățenilor din Republica Moldova.

În intervenția sa, ministrul român al afacerilor externe (care, la solicitarea omologului austriac, a vorbit și în numele Austriei) a exprimat aprecierea deosebită pentru eforturile depuse de autoritățile de la Chișinău în gestionarea refugiaților din Ucraina și a subliniat solidaritatea și sprijinul UE față de Republica Moldova. Totodată, a evidențiat demersurile active ale României de sprijinire a Republicii Moldova, în linie cu măsurile în sprijinul autorităților din această țară propuse în scrisoarea comună transmisă recent împreună cu ministrul de externe austriac, Alexander Schallenberg, către Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate, Josep Borrell, și către comisarul european pentru extindere și politica de vecinătate, Olivér Várhelyi.

Relocarea refugiaților în statele membre, adusă în discuție pentru a reduce presiunea asupra Republicii Moldova

Pe palierul umanitar, ministrul de externe Bogdan Aurescu a precizat că UE și statele membre trebuie să ofere în continuare ajutor Republicii Moldova, fiind avute în vedere posibilități de relocare a refugiaților în statele membre pentru a reduce presiunea asupra Republicii Moldova. Din punct de vedere financiar, ministrul Bogdan Aurescu s-a referit la pachetul de asistență macro-financiară, în curs de aprobare, și a subliniat necesitatea realizării tuturor demersurile pentru a lua în considerare situația de urgență.

În acest context, ministrul Bogdan Aurescu a anunțat că România va co-organiza la 5 aprilie, la Berlin, alături de Germania și Franța, o conferință internațională menită a stimula sprijinul internațional pentru Republica Moldova. Conferința, care va fi co-prezidată de miniștrii de externe român, german și francez, va lansa Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova („Moldova Support Platform”), precum și un apel pentru donații din partea statelor membre UE, G7, a instituțiilor financiare internaționale și a altor state și organizații. Conferința va crea cinci grupuri de lucru în domenii unde Republica Moldova are nevoie de sprijin: refugiați, energie, financiar/economie, managementul frontierelor, anticorupție.

În domeniul conectivității energetice, șeful diplomației române a salutat sincronizarea Ucrainei și R. Moldova la rețeaua electrică europeană pe 16 martie și a arătat că sunt necesari, totodată, pași în ceea ce privește consolidarea acesteia și diversificarea surselor de aprovizionare cu gaz a Republicii Moldova. A reamintit, în context, finalizarea recentă a gazoductului Iași-Chișinău și a subliniat rolul important pe care acesta îl poate juca în diversificarea surselor de aprovizionare cu gaz a Republicii Moldova, subliniind că, în același timp, sunt necesare demersuri pentru a extinde conectivitatea în interiorul Republicii Moldova care să permită valorificarea deplină a acestui gazoduct.

În ceea ce privește managementul frontierelor Republicii Moldova, ministrul de externe Aurescu a făcut referire la sprijinul acordat prin intermediul EUBAM și FRONTEX și a subliniat necesitatea de a consolida în continuare reziliența Republicii Moldova, menționând sprijinul acordat sub egida Facilității Europene pentru Pace (EPF).

Totodată, ministrul român de externe a exprimat sprijinul puternic al României pentru perspectiva europeană a Republicii Moldova, cererea de aderare a acestui stat la UE reprezentând un prim pas dintr-un proces laborios, și a exprimat convingerea că demersul va reprezenta un stimulent suplimentar pentru Republica Moldova în continuarea reformelor.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Ilegal pentru proprietarii de locuințe. Poliția intră peste tine în casă și confiscă tot
Vreme crâncenă în ziua alegerilor. Estimările ANM pentru duminică
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată